Toate schimbările făcute de WhatsApp din 2020, cu bune și cu rele
WhatsApp este una dintre cele mai populare aplicații de mesagerie, iar 2020 vinecu câteva noutăți care fie te vor încânta, fie te vor enerva.
Anul 2019 a fost unul bun pentru aplicație pentru că a venit cu o serie de îmbunătățiri pe care toată lumea le aștepta. De exemplu, a introdus apelul în așteptare și funcția de deblocare cu amprenta direct în aplicație. Pe de altă parte, s-a confruntat și cu câteva probleme, precum o eroare care a permitea unui mesaj rău intenționat să șteargă grupuri întregi, dar și o vulnerabilitate care permitea preluarea controlului asupra telefonului unui utilizator folosind un MP4 special creat.
De asemenea, 2020 va veni cu alte câteva schimbări pentru aplicație.
La ce să te aștepți de la WhatsApp în 2020
Dark mode
Există deja zvonuri, de ceva vreme, potrivit cărora aplicația va avea o temă întunecată. Asta se va întâmpla odată cu venirea lui 2020. Opțiunea deja se află în testare beta. Se va schimba paleta actuală de gri deschis și verde cu nuanțe de negru, turcoaz și albastru închis.
De fapt, s-ar putea să nu avem doar un mod întunecat, ci două. Aplicația ar veni și cu o opțiune special concepută pentru economisirea energiei pe dispozitivele cu ecrane AMOLED.
Reclame
Într-o perioadă în care companiile tech fac cei mai mulți bani din reclame, era inevitabil ca acestea să ajungă, la un moment dat, și pe WhatsApp. În 2019, în cadrul Facebook Marketing Summit, compania a nunțat că plănuiește să introducă reclame și în aplicația de mesagerie. Intenționează să înceapă să le insereze în statusurile de pe aplicație în 2020.
Mesaje care se șterg automat
Această funcționalitate există deja de ceva vreme pe Facebook Messenger, iar acum va ajunge și pe WhatsApp. Astfel, vei putea trimite mesaje care vor fi șterse automat după o perioadă scurtă de timp, pentru o confidențialitate îmbunătățită. Se pare că mesajele pot fi șterse automat după o oră, o zi, o săptămână, o lună sau un an.
Încetarea suportului pentru anumite telefoane
Aplicația de mesagerie face o schimbare care va afecta o parte a utilizatorilor. Din 1 februarie 2020, unele telefoane mai vechi nu vor mai putea fi folosite pentru a trimise mesaje către cunoscuțți pe platforma deținută de Facebook. Nu vor mai putea folosi aplicația telefoanele cu versiuni de sistem de operare mai vechi decât Android 2.3.7 și iOS 9.
De asemenea, aplicația nu va mai fi disponbilă pentru niciun telefon care are Windows ca sistem de operare. Această schimbare intră în vigoare din prima zi a noului an.