22 mart. 2019 | 11:41

Doi astronauți NASA vor ieși în spațiu într-o misiune și tu poți să-i vezi live

VIDEO ACTUALITATE

Doi astronauți NASA vor părăsi Stația Spațială Internațională și vor ieși în spațiu. Ei trebuie să schimbe niște baterii, iar tu vei putea urmări asta live.

Doi astronauți NASA au o misiune dificilă și periculoasă pe 22 martie. Anne McClain și Nick Hague vor lua pe ei costumele de astronaut și vor ieși în afara Stației Spațiale Internaționale pentru a schimba câteva baterii ale panourilor solare care le dau energia necesară.

NASA, misiune istorică

Misiunea este programată să dureze în jur de șase ore și jumătate și va fi transmisă live de către NASA și, prin urmare, o vei putea urmări și tu. Transmisiunea live va începe la ora 6:30 (ora Statelor Unite ale Americii, pentru coasta de est), care înseamnă ora 12:30 în România.

Aceasta este doar prima din cele trei misiuni care se vor desfășura în următoarele trei săptămâni. Toate presupun schimbarea bateriilor vechi cu nichel-hidrogen cu unele îmbunătățite pe litiu-ion.

astronauti nasa

Astronauții Christina Koch (stânga) și Nick Hague (dreapta) probează costumele speciale. Anne McClain este cea din centru.

Nu este pentru prima dată când astronauții au astfel de misiuni. Procesul de înlocuire a bateriilor a început în 2017, când Shane Kimbrough și Peggy Whitson de la NASA și Thomas Pesquet de la Agenția Spațială Europeană au ieșit în spațiu spate în spate pentru a duce la îndeplinire misiunea.

Bateriile utilizate de NASA în Stația Spațială Internațională

Pe 22 martie, McClain și Hague au de înlocuit 12 baterii pe nichel-hidrogen, toate de mărimea unui frigider mai mic și situate pe panourile de alimentare de la panourile solare.

Circuitul electricității pe Stația Spațială e la fel ca pe Pământ. Panourile solare captează energia solară în aceste baterii, o convertesc și o transmit către toate sistemele.

Electricitatea este crucială în special atunci când stația intră în partea întunecată a Pământului, adică atunci când pe Terra se face noapte.

Bateriile utilizate în spațiu au și ele un ciclu de funcționare limitat, la fel ca bateria telefonului tău, doar că e mult mai îndelungat. Actualele baterii pe care le vor schimba dau energie stației de 12 ani. Cele pe litiu-ion au o garanție de zece ani, dar specialiștii spun că ele pot dura și 20 de ani.

NASA își va încheia operațiunile în spațiu de pe Stația Spațială Internațională în 2024. Până atunci, totul se desfășoară conform programului.

În următoarele două misiuni de înlocuire a bateriilor vor fi trimise în spațiu, pentru prima dată în istorie, câte două femei.