02 apr. 2019 | 10:42

De ce cumpără Norvegia mașini electrice, iar România ar trebui să ia exemplu

ACTUALITATE
De ce cumpără Norvegia mașini electrice, iar România ar trebui să ia exemplu

Norvegia a devenit un exemplu de urmat pentru multe țări din Europa și America atunci când ne referim la mașini electrice. Norvegienii fac alegeri mai inteligente decât românii și se datorează mentalității din societate.

Mașinile electrice au devenit o a doua natură în această țară care nu este nici măcar membră a Uniunii Europene, deci nu se poate spune că „reaua” UE vine cu regulile ei să facă legea pe pământul strămoșesc…așa cum se face pe-aici prin România.

În timp ce românii, americanii, chinezii și alții strâmbă din nas când aud de mașini electrice, norvegienii se înghesuie în showroom-urile Tesla și Nissan să-și cumpere un automobil nepoluant.

Să fie norvegienii mai fraieri decât noi? În niciun caz, chiar dimpotrivă. Sunt norvegienii mai bogați? Da, cu siguranță, dar, dacă-ți arunci o privire pe cifrele care contează și faci un calcul, ai să vezi că prețul mașinilor electrice, care e destul de ridicat, nu e un argument valabil care să te facă să renunți să le cumperi.

De ce se cumpără atât de multe mașini electrice în Norvegia

Marele avantaj al Norvegiei este numărul mic de locuitori – 5,35 de milioane – ceea ce ușurează mult munca Guvernului și a restului instituțiilor de stat să gestioneze și să aplice legile.

Un alt avantaj îl reprezintă educația, din care rezultă responsabilitatea și renunțarea la îngâmfare, la aroganță. Când ceva trebuie făcut, nordicii îl fac, indiferent că e vorba de munca de jos sau de ceva mai complicat. Nordicii sunt mai responsabili față de problemele societății.

Pe de altă parte, statul norvegian răsplătește cetățenii la nivel individual, nu general. De exemplu, ca să încurajeze cumpărarea mașinilor electrice, statul nu te obligă să mai plătești vreo taxă pentru autoturism, atât timp cât acesta este nepoluant.

Mașinile electrice nu se regăsesc doar în Oslo, în capitală, ci pe tot cuprinsul țării, deci nu sunt mari diferențe de mentalitate între orașe, între regiuni sau între sate și orașe. Parlamentul norvegian și-a propus ca până în 2025, să scape de toate mașinile pe combustibil fosil prin această strategie. Și, de câțiva ani, apar rezultate tot mai bune.

Până când și-a propus Parlamentul din România să scape de toate mașinile cu ardere internă? Greu de spus….poate în vreo 100 de ani, pentru că vor fi importate la noi mașinile SH poluante din țările care vor trece, treptat, la cele electrice.

Norvegianul vrea mașini electrice, nu second-hand, la fel de scumpe

Un alt factor determinant în Norvegia îl reprezintă taxele vamale impuse pentru mașinile SH din import care funcționează cu combustibil. Și, nu în ultimul rând, în Norvegia a devenit nerentabil să mai conduci o mașină poluantă, din cauza taxelor, care sunt mult mai mari decât în România.

Crezi că se mai gândește norvegianul de rând că vrea un motor puternic sau să audă el răcnetul acela când pleacă în trombă de la semafor? Nu, în general, acei oameni au simț practic. Și, nimic nu e mai practic decât banul economisit.
Evident, mașinile electrice și hibride sunt mai scumpe decât cele obișnuite, dar investiția este mare doar la achiziție. Ulterior, ai fi surprins cât de ieftin este să ai o mașină electrică în țările nordice.

Anual, mentenanța și încărcarea unei mașini electrice îl costă pe un norvegian în jur de 300 de euro. La polul opus, o mașină pe combustibil îl costă aproape 1.400 de euro (pentru că și benzina și motorina sunt mai scumpe decât în România). Dar, te-ai gândit vreodată cât te-a costat mașina ta diesel sau pe benzină de când ai cumpărat-o și până în prezent? Cu toate costurile: mentenanță, alimentare, taxe ca roviniete, RCA, ITP, etc.? Te asigur că alarmant de mult. Iar costurile se vor mări, de la an la an.

Ce are Norvegia și ce n-are România

Ca să fii eficient cu o mașină electrică, trebuie să trăiești într-un oraș unde traficul aglomerat nu e o problemă. Iar aici, primarii din București au dat mereu greș. E stupid să dai vouchere pentru achiziția de mașini electrice, dar să stai cu ea în ambuteiaje. I se termină bateria înainte să ajungă la destinație.

Guvernele din România nu prea au interesul să-ți creeze avantajele care sunt în Norvegia, mai ales când rudele sau prietenii guvernanților ar avea de pierdut din asta. Gândește-te câte service-uri de cartier ar falimenta dacă România ar trece în cinci ani la mașinile electrice. Pentru că, să fim onești, câți „meseriași” se pricep să repare o mașină electrică sau măcar să schimbe o piesă? Sau, crezi că are vreunul curiozitatea să învețe să o facă? Doar reprezentanțele mărcilor auto vor fi de încredere.

În martie 2019, aproape 60% din totalul mașinilor cumpărate în Norvegia au fost electrice. Doar într-o singură lună! Consumatorii au dat, pur și simplu, năvală în showroom-urile Tesla și Nissan și au făcut praf vânzările concurenței ca Toyota sau Daimler.

În 2018, vânzările de mașini electrice în Norvegia au crescut cu 31,2%, față de cota de piață înregistrată în 2017, de 20,8%. E mai mult decât în oricare altă țară din lume. Norvegienii sunt liderii de necontestat la acest capitol.

Chiar crezi că statul are atât de mult de câștigat financiar din această strategie? Dimpotrivă, are mai mult de pierdut, dacă cetățenii nu mai sunt obligați să plătească taxele respective. Pur și simplu, acolo se conștientizează importanța unui mediu mai curat și totul pornește de la conducere. Norvegienii critică mai puțin și acționează mai inteligent. Și, da, își gestionează și mai bine veniturile, pentru că au cultură financiară.