29 sept. 2019 | 10:01

Telefoane puse la „îngrășat”: bateriile sunt mai mari și nu e vorba doar de iPhone

ACTUALITATE
Telefoane puse la „îngrășat”: bateriile sunt mai mari și nu e vorba doar de iPhone
Energizer Power Max P18K Pop a fost telefonul cu baterie de 18.000 mAh prezentat la MWC 2019. A fost cel puțin un experiment, chiar dacă nu un trend setter

Poate pare absurd la prima vedere, dar majoritate telefoanelor de top s-au îngroșat în ultimii ani, în beneficiul autonomiei. Bateriile sunt mai mari, indiferent dacă te uiți la iPhone, Huawei, OnePlus, Asus și alții, iar acea creștere se reflectă în grosime.

Când faci o investiție semnificativă într-un terminal de vârf, te gândești instant cât este de firav. Fie trebuie să-i cumperi o husă, fie să fie incredibil de precaut cu el. În realitate, telefoanele din ultimul an sunt mai groase decât cele de anul trecut și semnificativ mai groase decât cele de acum doi ani. Cei de la Apple sunt cei mai transparenți din acest punct de vedere, dar este suficientă o căutare pe GSMArena ca să-ți dai seama că principiul se aplică și la concurență.

În timp ce posesorii de smartphone petrec mai mult timp pe Instagram, Facebook sau alte aplicații mobile, majoritatea s-au plâns în legătură cu autonomia. De ce nu sunt telefoanele mai groase și să țină bateria mai mult? Ai auzit această întrebare de la foarte multe persoane, chiar și de la indivizi care nu au niciun fel de tangență cu tehnologia modernă, dincolo de un telefon inteligent.

În mod surprinzător, acest trend se întâmplă în piață, chiar daca diferențele de grosime par neglijabile și îmbunătățirile în autonomie nu sunt spectaculoase. Doar Apple, cu ale sale iPhone 11 a făcut un salt de 4-5 ore în plus de utilizare față de generația de mobile lansate în urmă cu aproximativ un an.

Telefoanele subțiri sunt minunate, dar nu vrei să te lase în mijlocul zilei

grosime telefoane Apple

Sursă: PhoneArena

iPhone 6 a fost apogeul Apple în materie de telefoane subțiri. Cei mai mulți le țin însă minte din cauza faptului că se îndoiau foarte ușor, dacă le ținei în buzunar. A durat un an până când gigantul din Cupertino a început să meargă în direcția opusă cu grosimea gadgeturile pe care le comercializează pe bandă rulantă.

În cazul iPhone X, un terminal de 7,7 milmetri grosime, ne-am întors la referințele de pe vremea la iPhone 5, care avea 7,6 milimetri. Între timp, iPhone 11 Pro Max a sărit la 8,1 milimetri. O variație de 0,5 milimetri poate ți se pare infimă, dar ai în vedere că grosimea unui iPhone a sărit cu aproape 20% față de iPhone 6, într-o perioadă în care ai fi crezut că toate telefoanele sunt mai subțiri.

grafic creștere baterie iPhone

Sursă: HowToGeek

Saltul în grosime se reflectă însă într-un salt aproape constant pe partea de autonomie. Bateriile sunt mai mari ca niciodată, iar noile modele lansate în 2019 nu reprezintă o excepțeide la această regulă. Chiar și în perioada în care iPhone-urile se subțiau, cum s-a întâmplat cu iPhone 6 față de 5S, numărul de miliamperi oră ai bateriei creștea semnificativ. Graficul de mai sus este o reprezentare vizuală a creșterii în mAh de la o generație la alta, fără versiunile Plus și fără iPhone 11.

iPhone 3G avea o baterie de 1150 mAh. La iPhone 6 a crescut până la 1810 mAh, într-un telefon mai subțire. iPhone 11 Pro Max are un acumulator mare mare decât dublu celui de la iPhone 6. Vorbim în 2019 de 3969 mAh. Până și iPhone 11, cel mai ieftin telefon Apple din noua generație, are o baterie de 3110 mAh.

Valorile de mai sus nu se reflectă neapărat într-o dimensiune fizică sporită a bateriei. Avansul tehnologic permite realizarea de baterii mai mici cu autonomie mai mare. Pe de altă parte, cu cât amperajul este mai mare, cu atât perioada teoretică de utilizare a unui gadget este sporită, iar Apple a confirmat acest trend în materialele sale de marketing.

Un iPhone 3G se lăuda cu 5 ore de conversații și 6 ore de navigat pe internet. Un iPhone 6 a dus acele valori până la 14 ore de dialog la telefon și 11 de timp online. Perioada de redare audio, dacă îți folosești telefonul pe post de iPod a crescut de la 24 la 50 de ore între cele două aparate. Ideea este că Apple s-a luptat împotriva curentului pentru o perioadă, de dragul autonomiei, dar acum, majoritatea producătorilor face același lucru.

iPhone-urile sunt mai groase și e pentru binele tău

Apple_iPhone-11-Pro_Matte-Glass-Back_091019

Un telefon mai gros este mai rezistent, Indiferent cât de performantă sau avansată este sticla din exteriorul său, grosimea reală a unui gadget este responsabilă de anduranța sa. Apple și-a dat seama de acest lucru la câteva săptămâni după ce iPhone 6 a ajuns la utilizatori și se curba cu ușurință atunci când îl țineai în buzunarul de la spate.

Între timp, telefoanele create de americani au crescut cu aproximativ 20% în grosime, dar bateria a ”explodat”, când vine vorba de numărul de miliamperi oră. De la iPhone 6S la iPhone XR, se poate vedea o creștere de 72% în numărul de mAh. În contextul în care vorbeam de o creștere de doar 53% între iPhone 3GS și iPhone 6 la baterie, prioritățile Apple sunt evidente.

Dincolo de baterie însă, Apple a introdus un număr semnificativ de tehnologii suplimentare în telefoanele sale de la o generație la alta. Particularitățile din spatele anumitor salturi sunt mai evidente decât altele. Bateria mai mare reprezintă doar un detaliu ușor cuantificabil și facil de măsurat.

iPhone 6S este mai mare cu 0,2mm față de iPhone 6 din cauza introducerii tehnologiei 3D Touch. Versiunile Plus de iPhone 7 și iPhone 8 sunt mai groase cu 0,2 milimetri din cauza camerelor duale care ies mai mult în afara carcasei. iPhone 8 este mai gros cu 0,2 milimetri față de iPhone 7 datorită sistemului de încărcare wireless și a panoului de sticlă de pe spate, în loc de aluminiu.

iPhone X este cu 0,4 milimetri mai gros decât iPhone 8 din cauza celor două camere de pe spate care reprezintă o premieră într-o carcasă atât de mică, comparativ cu versiunile Plus de 8 și 7. iPhone Xr este mai gros decât iPhone X cu 0,6 milimetri din cauza faptului că folosește un panou LCD, în loc de mult mai subțirele OLED.

Dincolo de toate aceste particularități tehnice, suprafața utilizabilă a unui ecran de iPhone a crescut foarte mult în ultimul deceniu, iar o baterie mai mare era o necesitate, ca să te poți bucura de funcțiile telefonului pentru aceeași perioadă de timp, dacă nu mai mult. În același timp, procesoarele au devenit mai puternice, cantitatea de memorie RAM mai mare și spațiul de stocare mai generos. Din acest motiv, o creștere a bateriei de 72% de la iPhone 6s la iPhone Xr s-a reflectat într-o creștere de doar 48% în autonomie între aceleași două modele.

Ce a făcut concurența: Huawei, OnePlus, Google sau ASUS

Deși creșterea este una destul de discretă, din ce ai putut vedea mai sus, când Apple a demonstrat că se poate face, nu a durat mult până când ai putut-o observa și la alți jucători importanți din piață. Am luat ca referință câteva terminale de top din piață, creșterea grosimii lor și, în același timp, creștere bateriei.

Când te gândești la Huawei, s-ar putea să-ți vină în minte modele Huawei P20 Pro și P30 Pro. Acestea sunt de referință în materie de captură foto video, chiar dacă s-au lansat de ceva timp. Huawei P20 Pro are o grosime de 7,8 milimetri, cu un acumulator de 4000 mAh. Tranziția la noua generație, P30 Pro, s-a reflectat într-o grosime de 8,4 milimetri 4200 mAh, în contextul în care senzorul principal de 40MP a rămas.

Cei de la OnePlus se laudă cu salturi importante de performanță și calitate a construcției, iar de cele mai multe ori livrează respectiva promisiune. De la OnePlus 6T lansat în noiembrie 2018 cu 8,2 milimetri grosime și 3700 mAh, OnePlus 7 Pro lansat în mai 2019 a fost mai gros cu 0,6 milimetri, în timp ce acumulatorul a fost mai mare cu 300 mAh.

Amatorii de Google Pixel poate nu se uită la milimetri, dar în timp ce Google Pixel 3 Xl are 7,9 milimetri și o baterie de 3430 mAh, Google Pixel 3a Xl are 8,2 milimetri grosime și 3700 mAh. Până și ASUS în cazul deloc subțirelului ASUS ROG, a crescut grosimea cu 1,2 milimetri între generație și 2000 mAh. Pur și simplu, oamenii vor baterii mai mari, iar producătorii de terminale se adaptează cererii publicului. Pentru prima oară, merită să-ți cumperi un telefon mai nou, dacă vrei să te țină bateria mai mult.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele