03 iun. 2019 | 10:12

Veste excelentă pentru cei care vor să cumpere Samsung Galaxy Note 10

ACTUALITATE
Veste excelentă pentru cei care vor să cumpere Samsung Galaxy Note 10

Telefoanele Samsung au multe puncte forte, dar au și câteva puncte slabe. Cu Samsung Galaxy Note 10, coreenii rezolvă poate cea mai mare problemă.

Samsung Galaxy S10, S10e sau Note 9 sunt telefoane excelente, cu un design premium, cu camere foto foarte bune. Ce să mai, sunt un exemplu a ceea ce poate oferi Android. Cu toate acestea, modelele menționate anterior au o problemă care se pare că este rezolvată odată cu lansarea lui  Galaxy Note 10.

Samsung Galaxy Note 9 a fost livrat cu o baterie de 4000 mAh ce putea fi încărcată rapid la 15 wați. Galaxy S10 Plus are un acumulator puțin mai mare, de 4100 mAh, dar tot cu încărcare de 15 wați.

Nu este cea mai lentă încărcare, dar nici cea mai rapidă. Motorola, Huawei, Xiaomi, Oppo sau Asus au telefoane care se încarcă mai rapid decât cele mai scumpe telefoane de la Samsung. Ceea ce este puțin cam dezamăgitor.

Cât de rapid se va încărca Samsung Galaxy Note 10

Din punctul meu de vedere, viteza de încărcare a bateriei era punctul slab al telefoanelor Samsung. După întreaga nebunie cu Note 7, coreenii par a fi gata să „umble” la tehnologia de încărcare.

Potrivit unei informații noi de la Ice univers, noul Samsung Galaxy Note 10 ar fi capabil să se încarce foarte rapid la 45 de wați. Asta înseamnă o încărcare de 70-80%  în 30 de minute. De asemenea, înseamnă că Samsung egalează performanța Huawei ce are încărcare de 40 de wați pe P30 Pro și pe Mate 20 Pro.

Ice univers a publicat o fotografie cu Leonardo da Vinci ce include un fulger și un cod binar 101101, care se traduce în numărul 45.

Știm deja că producătorul de telefoane a acordat numele de cod „Da Vinci” lui Samsung Galaxy Note 10. Așadar, este clar că noul flagship al coreenilor va suporta o încărcare la 45 W. Să sperăm că Galaxy Note 10 nu va avea aceeași soartă ca Note 7.