Huawei explică ce s-a întâmplat cu pozele „mincinoase” pentru P30
Huawei a explicat de ce a publicat poze „mincinoase” pentru promovarea telefonului P30 Pro. Compania sugerează că publicul s-a grăbit să judece pozele.
În mod normal, al doilea cel mai mare producător de telefoane din lume n-are nevoie de astfel de tactici penibile de marketing. Telefoanele sale sunt deja unele dintre cel mai bine vândute. Odată ce subiectul a ajuns în atenția tuturor, reprezentanții companiei au oferit și o explicație oficială după ce s-a făcut vâlvă pe internet.
Care este explicația Huawei
„Am vrea să repetăm că acele imagini sunt, de fapt, doar postere teaser și am dorit doar să atragem atenția asupra noilor funcții care vor fi pe Huawei P30. Huawei a obținut licențele pentru imaginile originale, iar posterele sunt reprezentări artistice ale funcțiilor menționate. Vrem să profităm de oportunitate și să le mulțumim mass-mediei pentru interesul acordat posterelor noastre”.
Huawei
Huawei nu este la primul eveniment de acest fel. Dacă îți amintești, așa s-a întâmplat și anul trecut, la promovarea telefonului Nova 3, când s-a dovedit că imaginile de marketing erau, de fapt, realizate cu un DSLR profesional Canon.
Huawei n-a spus că acele imagini sunt făcute cu P30, tu ai crezut asta
Funcția la care se referă Huawei pentru P30 este zoom-ul optic impresionant de 10x pe care îl aduce în premieră anul acesta pe un telefon. P30 Pro ar putea, în sfârșit, să îmbunătățească simțitor calitatea zoom-ului, la care toate telefoanele au probleme din motive ce țin de construcția lor.
Imaginile care au făcut vâlvă pe internet au fost publicate pe Weibo. Cea cu vulcanul indonezian ar fi fost realizată în 2009 de către fotograful Tom Pfeiffer. Imaginea cu rățuștele și copilul a fost făcută de fotograful Jake Olison și a fost publicată prima dată în 2016.
În acea postare de pe Twitter, nu se menționează că imaginile respective au fost făcute cu Huawei P30 Pro.