PLAYFILM „Hellboy” este precum o shaorma cu de toate, dar nu e pentru toți

Am vizionat Hellboy cu scepticismul celui care nu este fanul acestui gen de filme și am dat peste o poveste cu demoni, vrăjitoare, monștri și oameni, care a început în vremea Regelui Arthur și a continuat până în zilele noastre. Bazat pe benzile desenate ale lui Mike Mignola, filmul este presărat cu lupte sângeroase, scene de groază și chiar și cu puțin umor.

Acțiunea se desfășoară în mai multe țări, dar „miezul” e în Anglia, unde Hellboy (David Harbour) trebuie să omoare trei monștri uriași care fac prăpăd și pun în pericol omenirea. Eroul venit din iad nu are o misiune ușoară. Dă peste Nimue (Milla Jovovich), o vrăjitoare nemuritoare care a fost tăiată în bucăți de Regele Arthur și îngropată în locuri diferite de oamenii lui, pentru a nu dezlănțui infernul pe Pământ. Nimue este adusă la viață de o creatură care vrea să se răzbune pe Hellboy, iar planul ei de a conduce lumea este pe cale de a fi pus în aplicare.

Confruntarea dintre forțele binelui și cele ale răului este crâncenă, iar amalgamul de legende, personaje și treceri de la o scenă la alta, deși poate părea ușor exagerat, e ceea ce îi trebuie filmului pentru a putea fi urmărit cap-coadă într-o seară în care nu ai nimic mai bun de făcut.

„Hellboy” are de toate pentru toți – dar asta nu e neapărat de bine

Are naziști, necromanți, societăți secrete nemuritoare, un medium și pe… Baba Cloanța. Nu râdeți de babă, hoașca se ține bine și încă e în putere. O astfel de peliculă ar putea fi ușor stricată de machiaje, având în vedere numărul mare de creaturi mitologice, dar, surpriză, din punctul ăsta de vedere chiar este totul perfect. Au fost filme mult mai bune care au dat-o în bară fix la capitolul ăsta.

Totuși, faptul că efectele vizuale sunt de nota 10 nu compensează faptul că pelicula este o shaorma cu de toate din care curge sos.

Nu mă îndoiesc că Hellboy le-a mișcat inimile celor care au așteptat filmul cu sufletul la gură, dar, cu toate poveștile, luptele și demonii dezlănțuiți, desele întreruperi ale acțiunii au creat o stare de plictiseală. Îmi dau dreptate cele aproximativ 10 persoane care au părăsit sala de cinema în timpul proiecției, fără să mai aștepte deznodământul. Restul au rămas pe scaune probabil să vadă dacă Hellboy va fi vrăjit de frumusețea lui Nimue și va accepta să distrugă lumea pentru a o reface și a o stăpâni alături de ea sau dacă o va trimite acolo unde îi este locul, adică în iad.

Senzația mea a fost că filmul a fost slab, dar eroul-demon a fost tare. Băiatul ăsta e pe jumătate bun și pe jumătate golan, are o mână de piatră cu care poate zdrobi aproape orice, are un fizic de Schwarzenegger pe vremea când făcea culturism, are coarne, dar și le „tunde”, e o bestie, dar e o bestie sensibilă, se enervează repede și se calmează la fel de ușor. E genul ăla de prieten bădăran, dar fără de care petrecerile nu prea au viață. Cu alte cuvinte, Hellboy e un băiat dat dracu’.