18 feb. 2019 | 10:30

Google se ascunde în spatele unor companii fantomă ca să scape de taxe

ACTUALITATE
Google se ascunde în spatele unor companii fantomă ca să scape de taxe

În luna mai a anului trecut, autoritățile din Midlothian, Texas, un oraș aproape de Dallas, au aprobat subvenționarea cu 10 milioane de dolari o companie misterioasă care ridica un depozit lângă o fostă magazie Toys R Us.

Oficialii au vorbit despre cum acestă companie voia să construiască un centru de date mare. Dezvoltatorul avea numele de Sharka LLC, însă oficialii nu au vrut să dezvăluie atunci cine se află în spate.

Se pare că acea companie misterioasă era chiar Google, fapt care a fost dezvăluit două luni mai târziu, după ce proiectul a fost aprobat de autorități. Google a obligat oficialii să semneze un NDA (non-disclosure agreement) prin care aceștia nu puteau dezvălui cine se află în spatele proiectului.

După asta adresa Sharka a fost schimbată cu cea a sediului Google din Mountain View, California.

Gigantul american a construit în ultimii zece ani peste 15 centre de date pe trei continente și are peste 70 de birouri în toată lumea.

Cei de la Google au dat vina pe industrie și au spus că acestă practică este comună în lumea tehnologiei. Pe lângă faptul că Google a scăpat de plata a 10 milioane de dolari, în taxe, problema este că cei din comunitate nu știu cine vine să facă afaceri decât atunci când este prea târziu.

Oamenii poate nu ar vrea ca un gigant ca Google să-și deschidă un centru de date acolo pentru că ar putea afecta prețul caselor din zonă, ar avea un impact negativ asupra mediului.

Recent, Amazon a decis să nu mai construiască un sediu la New York din cauza protestelor americanilor din acea zonă. Cei care locuiau în Queens, unde ar fi fost sediul, erau îngrijorați că joburile pe care Amazon le-ar face în zonă ar atrage talent din afară și astfel ar putea crește prețurile și să-i forțeze pe cei care locuiesc acolo să se mute.