08 apr. 2019 | 17:00

Google aduce pe Android Q o funcție de iPhone pe care o doreai

ACTUALITATE
Google aduce pe Android Q o funcție de iPhone pe care o doreai
Digital Trends

Potrivit informațiilor despre Android Q, Google vrea să implementeze o funcție pe care toți utilizatorii de iPhone o s-o aprecieze.

Se pare că Google vrea să introducă o nouă funcție cu Android Q care s-ar numi „deep press” ce pare să fie similară cu Force Touch sau 3D Touch, cum este cunoscută pe iOS.

Funcția pare a face exact ceea ce ți-ai imagina: un plus de funcționalitate prin apăsarea îndelungată pe ecran. Ținând mai mult timp degetul apăsat pe ecran ar apărea un meniu adițional care ți-ar permite să faci anumite lucruri mult mai repede. În mod similar cum funcționează pe iPhone.

Te poți gândi la acestă funcție ca acel click dreapta în Windows.

Totuși, cam atât știm despre „deep press”. Nu cunoaștem încă cum ar funcționa sau cum ar fi implementată în Android. De asemenea, nu cunoaștem dacă va fi nevoie de o componentă hardware sub ecran pentru a analiza presiunea sau se va face totul din software. Ar putea fi o funcție interesantă și utilă, însă să vedem cum va fi implementată în versiunea care va ajunge și pe telefoanele noastre.

Ce alte noutăți aduce Android Q

Android Q este următoarea variantă a sistemului de operare creat de Google. Cu toate că nu îi știm încă numele, avem ceva informații despre ce vom vedea nou în acest ecosistem.

În acest moment, Android Q se află în beta și este pus la dispoziția dezvoltatorilor pentru a-și pregăti telefoanele pentru acestă viitoare versiune.

Pe scurt, sistemul de operare ar trebui să-ți dea aplicații Google mai rapide, să-ți crească securitatea asupra datelor persoanale și să alegi tu ce aplicații îți văd locația.

În același timp, noua versiune a sistemului de operare al Google ar fi adaptat și pentru telefoanele pliabile. Deocamdată avem doar două astfel de modele anunțate, însă, cu siguranță, vor fi și altele în 2019 și 2020.