Cu ce se vor ocupa europarlamentarii români la Bruxelles
Alegerile europarlementare au venit și au trecut, iar partidele și-au trimis oamenii la Bruxelles. Dar ce vor face acolo?
Poate odată ce i-ai ales nu te mai interesează ce fac europarlamentarii români, însă ar trebui să știi de ce domenii se vor ocupa în Parlamentul European, din ce comisii fac parte și astfel, cum ar putea ajuta România.
Trebuie să știi că românii nu aleg după cum vor de ce să se ocupe, ci grupurile politice europene decid ce deputați numesc în comsisii și subcomisii, iar reprezentativitatea trebuie să respecte configurația politică a noului Parlament European.
Așadar, cei mai mulți europarlamentari români, cinci, vor activa în Comisia LIBE (justiție și afaceri interne, iar aceștia sunt Vasile Blaga (PNL), Rareș Bogdan (PNL), Tudor Ciuhodaru (PSD), Ramona Strugariu (USR-PLUS) şi Dragoş Tudorache (USR-PLUS).
Din comisia de Afaceri Externe fac parte Traian Băsescu (PMP) și Claudiu Manda (PSD). Cei doi sunt și în subcomisia de securitate și apărare.
Fostul premier Mihai Tudose (Pro România) și Iuliu Winkler (UDMR) vor activa în Comisia de comerţ internaţional. Clotilde Armand (USR-PLUS), Siegfried Mureşan (PNL) şi Nicolae Ştefănuţă (USR-PLUS) vor face parte din Comisia de bugete.
Ce vor face europarlamentarii români în Parlamentul European
La Comisia de control bugetar vor participa Corina Crețu (Pro România), Cristian Ghinea (USR-PLUS) şi Claudiu Manda (PSD). La Comisia de afaceri economice și monetare este doar Cristian Bușoi (PNL).
Rovana Plumb (PSD) şi Nicolae Ştefănuţă (USR-PLUS) sunt și ei în Comisia de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.
Dragoş Pîslaru (USR-PLUS) şi Eugen Tomac (PMP) au fost numiți în Comisia pentru ocuparea forţei muncă şi afaceri sociale.
Mai departe, Adina Vălean (PNL) și Dan Nica (PSD) fac parte din Comisia de industrie, cercetare și energia.
n Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor vor activa Vlad Botoş (USR-PLUS), Maria Grapini (PSD) şi Dan Motreanu (PNL), iar în Comisia de transport şi turism se vor afla Gheorghe Falcă (PNL), Marian-Jean Marinescu (PNL) şi Cristian Terheş (PSD).
Adrian Benea (PSD), Corina Creţu (Pro România), Cristian Ghinea (USR-PLUS) şi Mircea Hava (PNL) vor face parte din Comisia pentru dezvoltare regională.
Dacian Cioloș va face parte din Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală, alături de Carmen Avram (PSD) și Daniel Buda (PNL).
Maria Grapini (PSD) şi Lorand Vincze (UDMR) vor fi în Comisia de afaceri constituţionale, iar Gheorghe Falcă (PNL), Cristian Terheş (PSD) şi Lorand Vincze (UMDR), în Comisia de petiţii.
Românii nu sunt reprezentați în comisii precum Dezvoltare, Pescuit, Cultură și Educație, Afaceri Juridice, Drepturile Femeii și Egalitatea de Gen.