Dusterul electric pe care l-ai vrea, dacă Dacia chiar va face o așa mașină

de: Răzvan Băltărețu
15 08. 2019

În ultimele zile s-a discutat mai mult ca niciodată despre o Dacia electrică sau una hibridă. Asta pentru că Uniunea Europeană vrea să forțeze producătorii auto să mai reducă din poluare. Totodată, mașinile electrice au tracțiune mai mare ca oricând.

În 2020 și 2021, producătorii auto trebuie să se asigure că mașinile lor poluează mai puțin. Dacia încă are probleme la acest capitol. În medie, mulțumită tehnologiilor moderne, maşinile Renault emit mai puţin dioxid de carbon decât modelele Dacia. Arndt Ellinghorst, analist la Evercore ISI, a spus, într-o analiză Bloomberg, că în următorii doi ani îndeplinirea ţintelor privind emisiile va costa producătorul local aproximativ 671 milioane de euro. Sau, per unitate, asta ar însemna 1.269 euro.

Pe lângă modelul hibrid, un SUV vândut sub marca Dacia, a doua ocazie ar fi o mașină 100% electrică. În 2013, de exemplu, Carlos Ghosn, directorul executiv al grupului Renault, a spus că nu exclude posibilitatea fabricării unei astfel de mașini. Condiția cea mai mare era ca piața să ceară așa ceva. Iar șase ani piața e gata să ceară. Mai rămâne de văzut dacă prețul ar fi unul bun, ceea ce ar putea afecta vânzările totale ale Dacia.

Dusterul electric pe care l-ai vrea de la Dacia, testat în primăvară

Discuția despre un SUV hibrid de la Dacia mi-a adus aminte de testul din martie 2019. Atunci, un Duster 100% era testat în condiții de iarnă. Acea mașină, eventual, va sfârși în competiții, dar ar putea fi un start pentru seria de mașini electrice sau hibride a producătorului local.

Mașina respectivă, deși similar cu Duster la design, a fost dezvoltată de Alpine, un brand deținut de Renault. Totodată, ar trebui să fie gata pentru 2020 când Trophée Andros va avea și-o competiție pentru mașini electrice 100%.

Dacă acea mașină va fi gata, la nivel sportiv, în 2020, nu e exclus ca fix anul viitor să vedem cele mai mari surprize de la Dacia. Renault deja are o istorie cu mașini electrice, iar Zoe s-a remarcat chiar și pe piața din România. Prețul e singurul care ar putea fi o dilemă pentru o Dacia electrică.