29 oct. 2019 | 13:02

Decizia importantă despre 5G care va determina viitorul rețelei

ACTUALITATE
Decizia importantă despre 5G care va determina viitorul rețelei

Oficialii ar putea fi nevoiți să aleagă între o rețea 5G care să ofere internet extrem de rapid și prognoze meteo precise.

Peste 3.000 de delagați, din aproape toate țările din lume, vor trebui să ia o hotărâre importantă în ceea ce privește noua tehnologie care promite viteze uriașe la internet. Oficialii vor decide în cadrul World Radiocommunication Conference 2019 (WRC-19) din Egipt modul în care ar trebui alocate frecvențele.

Deși beneficiile pe care rețeaua 5G le are nu pot fi contestate, unii experți se tem că tehnologia ar putea reprezenta, în același timp, și un pericol. Aceștia se tem că lansarea rețelei ar putea afecta mult prea tare capacitatea meteorologilor de a prognoza vremea.

Problema se conturează în felul următor: meteorologii monitorizează moleculele de vapori de apă utilizând frecvența de 23,8 GHz, în timp ce rețelele 5G vor folosi o frecvență forate apropiată de aceasta, de 24 GHz. Astfel, experții sunt îngrjiorați că noua tehnologie va interfera cu abilitatea meteorologilor de a monitoriza evenimentele meteo.

„Nu ne-am putea da seama dacă acele informații sunt date de o frecvență 5G sau de vaporii de apă. Asta ar compromite abilitatea noastră de a face o prognoză corectă”, spune Tony McNally,  cercetător din cadrul European Centre for Medium-Range Weather Forecasts in Reading (ECMWF).

Extinderea rețelei 5G ar putea afecta prognoza meteo

Acest lucru nu ar însemna doar că nu vom mai știi câte grade vor fi afară a doua zi, ci ar putea avea implicații mai mari. Așadar, oamenii nu ar mai putea primi avertismente despre fenomenele meteo extreme precum tornadele și ar urma să fie luați prin surpindere de acestea.

Și Agenția Spațială Europeană susține că acordarea acestor frecevențe rețelei 5G ar putea afecta capacitatea sa de a comunica cu sateliții, inclusiv cele pe care le utilizează pentru colectarea datelor meteorologice.

Astfel, am putea fi nevoiți să alegem între două opțiuni: internet rapid sau o prognoză meteo precisă. Rămâne de văzut ce vor decide oficialii la summitul ONU din Egipt. Are loc între 28 octombrie și 22 noiembrie.