Dacia își bate joc de români? „Le cumpărăm maşinile şi ei nu dau nimic înapoi?”
Dacia e în centrul unui scandal pornit din lumea fotbalului. Deși e cea mai prolifică firmă locală, compania nu susține suficient economia. Cel puțin acestea sunt acuzațiile de acum. Dincolo de ce face la Mioveni, cu locuri de muncă, reproșurile sunt că bagă bani în Italia, dar nu în România.
Ciprian Marica, fost fotbalist și actualmente patron la Farul Constanța, și-a găsit un dușman în Dacia. Marica e nemulțumit că producătorul local nu face suficient în fotbal și în economia fotbalului. El susține că, deși românii cumpără mașini Dacia, firma tot în alte țări se duce cu banii.
Exemplul pe care l-a dat fostul fotbalist este sponsorizarea echipei Udinese. Dacia e marca de pe tricourile echipei, iar stadionul poartă numele Dacia Arena.
„Dacia e sponsor la Udinese şi la o echipă de rugby din Anglia, iar FC Argeş e lăsat de izbelişte (fabrica Dacia e în Mioveni, lângă Piteşti – n.r.). Cum, adică, măi români, noi cumpărăm maşinile Dacia şi ei nu dau nimic înapoi ţării?”
Ciprian Marica la ProSport Live
Cât de valoroasă e Dacia în România?
Reproșul fotbalistului de bazează și pe valoarea companiei. În România, Dacia e în vârful clasamentului, cu o valoare de peste 1,3 miliarde de euro. În prezent, marca este deținută de Renault.
„Pe marile companii care fac profit pe teritoriul României nu le interesează de piaţa de aici. Şi Gică Hagi spunea că nu are un sponsor pe piept, îi e şi ruşine legat de chestia asta. Poate Gică Popescu să facă mai mult acum, fiind şi preşedinte al clubului”, a mai spus Marica.
„E un semnal de alarmă. În România se fac lucrurile OK doar dacă sunt impuse. Firmele mari investesc sume infime în România. Sumele investite de marile companii în ţara noastră sunt foarte mici. Ce întorc ele românilor? O să rămâneţi suprins, e o statistică la care lucrez şi pe care o să o prezint, iar concluzia e alarmantă, suma e infimă”, a conchis fostul fotbalist.
Dincolo de avântul cu care Ciprian Marica face aceste declarații, Dacia, până la urmă, este o firmă privată. Astfel, direcționează banii acolo unde consideră că se întorc ca investiție. Șeful companiei locale, de exemplu, a spus că investește în pregătire de ingineri. Totodată, compania are și ea cerințe de la statul român ca lucrurile să meargă mai bine. Și, peste toate astea, în esență nu prea are în ce fotbal să investească.