25 mai 2019 | 09:37

Cum schimbi limba la Instagram, pe iPhone și Android

VIDEO ACTUALITATE

Instagram este una dintre cele mai populare rețele sociale, după Facebook, iar interesul pentru ea a explodat în ultimii ani. Dacă nu îți convine limba interfeței din aplicația omonimă, ar fi bine să înveți cum o schimbi.

Folosesc Instagram de aproximativ un an pentru pasiunea mea legată de mixologie. În tot acest timp, am încercat să învâț cât mai multe particularități care țin de personalizarea experienței de utilizare. Numărul opțiunilor disponibile este departe de a fi la fel de stufos ca în cazul Facebook, dar poți spori gradul de securitate al contului prin autentificarea în doi pași și este foarte ușor să-ți transform profilul privat într-unul public, dacă te-ai râzgândit în privința destinației sale. În același timp, îl poți face privat, dacă asta îți dorești.

O opțiune mai puțin folosită ține de schimbarea limbii pentru interfața Instagram. Ca în cazul multor aplicații terțe pe care le ai instalate pe terminal, Instagram își ia limba din telefon. În cazul în care ai iPhone-ul sau Android-ul în limba română, Facebook este în română și multe dintre jocurile tale preferate s-ar putea să ”învețe” română.

Există însă un set de circumstanțe în care s-ar putea să îți dorești păstrarea telefonului în engleză, în timp ce Instagram este în Română sau invers. Procesul durează doar câteva secunde și implică două trei tapuri prin Setări.

Din interfața Instagram, indiferent dacă folosești aplicația pe iPhone sau Android, fă un tap în colțul din dreapta jos pentru a-ți accesa profilul. Din colțul din dreapta sus, fă un tap pe cele trei liniuțe și intră la Setări, în colțul din dreapta jos. Secțiunea care te interesează de aici este intitulată Cont sau Account. De aici, rămâne doar să intri la Limbă sau Language și să alegi limba care te încântă. Confirmă alegerea cu un tap pe Change sau Schimbă. Aplicația ți se va închide imediat, iar când o vei porni din nou, va avea noua interfață. În mod previzibil, o poți schimba de câte ori vrei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele