29 aug. 2019 | 17:11

Cum îți accesează Facebook locația și de ce are nevoie să știe unde ești

ACTUALITATE
Cum îți accesează Facebook locația și de ce are nevoie să știe unde ești

Facebook, Google, Microsoft și toți giganții tech colectează permanent informații despre tine, în moduri pe care nici nu le cunoști.

Facebook susține că are nevoie de date legate de locația ta pentru a-ți servi reclame mai bune, însă totul e mai complicat de atât.

Dintre toate datele pe care marile companii le pot colecta despre tine, locația este una dintre cele mai importante. O mare parte dintre aplicațiile din telefonul tău te urmăresc și știu unde ești în fiecare moment al zilei.

Facebook are acces la locația ta din mai multe părți. Poate știi unde ești fie prin GPS, fie prin check-in-urile pe care le dai, pozele pe care le urci, sau evenimentele la care participi, de exemplu. Partea amuzantă e că susține că face asta în interesul tău.

Reprezentanții companiei că instrumentul Ad Preferences îți permite ție, ca utilizator, să controlezi felul în care datele tale contribuie la experiența ta legată de reclamele pe care le vezi pe platformă.

De ce locația ta e o informație sensibilă pe care Facebook vrea s-o aibă

Totuși, datele legate de locația ta sunt extrem de delicate și ar putea face mai mult rău decât bine atunci când sunt colectate de giganții tech. Urmărirea ta pe hartă nu înseamnă doar îmbunătățirea experienței tale din mediul online. Prin accesarea acesteia, companii precum Facebook îți înțeleg mai bine comportamentul pentru a-ți arăta reclame care aduc bani organizației.

Aleksandra Korolova, profesor de Computer Science la University of Southern California, explică mai bine seriozitatea fenomenului. „Locațiile pe care o persoană le vizitează pot dezvălui foarte multe lucruri despre ei. Colectarea pe furiș și folosirea acestor date pentru targetarea de reclame pot conduce la reclame dăunătoare, pot targeta oameni în momente vulnerabile sau pot duce chiar spre hărțuire sau discriminare”.

Chiar facă Facebook vrea să crezi că ai control asupra acestor date, totul nu e nimic mai mult decât o iluzie.