Cum ascunzi mesajele primite pe Facebook Messenger în notificări
Facebook Messenger este una dintre cele mai populare aplicații de chat cross-platform de pe planetă. Nu toate funcțiile implicite sunt însă pentru toată lumea.
Indiferent dacă folosești Facebook Messenger de câțiva ani sau câteva săptămâni, există un detaliu care s-ar putea să te fi supărat la aplicația cu pricina. Ca multe alte aplicații de chat, în mod implicit, Messenger îți afișează conținutul mesajelor primite sub formă de notificări.
Dacă stai liniștit la birou, singur, acel mecanism te ajută. Nu mai trebuie să intri în Facebook Messenger pentru a vedea ce ți-a scris Vasilică. În același timp însă, dacă ești cu toți prietenii la o masă, poate nu-ți dorești să vadă toți modul în care te mustrează soția că ai întârziat să ajungi acasă.
Indiferent de setul de circumstanțe, ar fi bine să înveți cum ascunzi mesajele primite pe Facebook Messenger în notificări. Pentru că implică doar câțiva pași, poți face acest gest și de câteva ori pe zi. Ca o notă de subsol interesantă, în funcție de terminalul pe care îl folosești, există mai multe soluții prin care îți poți atinge scopul.
Prima soluție, universal valabilă, implică să intri în aplicația Messenger și să faci un tap în colțul din stânga sus pe imaginea ta de profil din fereastra de chat. Un pic mai jos, prin lista de opțiuni disponibile, fă un tap pe Notifications. De aici, te interesează să debifezi Show Previews (Afișează previzualizarea).
Un rezultat similar poți obține și din meniul de configurare al telefonului, dacă ai un iPhone. Ieși în ecranul principal și fă un tap pe Configurări. Din meniul Notificări, navighează în jos până ajungi la Messenger și fă un tap pe numele programului. În partea de jos a noii ferestre, la Opțiuni, intră la Afișare previzualizări și optează pentru Niciodată. Aceste modificări se aplică în timp real.