26 iul. 2019 | 15:30

Ce tip de conținut îți asigură cele mai multe vizualizări pe YouTube

ACTUALITATE
Ce tip de conținut îți asigură cele mai multe vizualizări pe YouTube

Pe YouTube, la fel ca și în alte medii online, anumite lucruri funcționează și atrag mai multe clickuri, iar altele nu. Ce conținut trebuie să faci ca să ai vizualizări.

Firma de cercetare Pew a analizat peste 40.000 de canale de YouTube cu număr mare de abonați (peste 250.000)  timp de o săptămână. Ceea ce au găsit este faptul că utilizatorul de YouTube este tânăr, mai atras de Fortnite decât de Donald Trump și fluent în două limbi. Clipurile cu jocuri video și cu copii, nu cele de politică sau cu tutoriale de makeup, sunt cele mai populare de pe YouTube.

Pe canalele analizate de Pew au fost publicate un sfert de milion de clipuri video în prima săptămână a anului 2019. Dintre toate aceste clipuri, doar 17% erau în engleză.

Da, SUA este țara cu cei mai mulți utilizatori activi YouTube (peste 180 de milioane de utilizatori), însă platforma a devenit o sursă de entertainment gratuit pentru milioane de oameni din multe alte țări. Topul canalelor cu cei mai mulți abonați pe YouTube în 2019 include un canal mexican, unul indian, altul brazilian, iar T-series, canalul din India, are cei mai mulți abonați de pe platformă (peste 100 de milioane).

Ce clipuri să faci pe YouTube ca să ai multe vizualizări

Dintre cele peste 30.000 de clipuri video în engleză majoritatea erau despre jocuri video. Un clip din cinci este inclus la categoria jocuri video, iar în medie, un asemenea clip obține 120.000 de vizualizări, depășind orice altă categorie de pe YouTube (medie de vizualizări de 34.000).

Următoarea categorie în top este cea auto, urmată de cea de food. Cum era de așteptat, politica nu atrage multe vizualizări și este categoria cu cel mai mic trafic.

De asemenea, clipurile care vizează sau prezintă copii generează de trei ori mai multe vizualizări decât alte tipuri de conținut. Este o constatare interesantă, având în vedere faptul că platforma nu este chiar cea mai sigură pentru copii. De aceea, YouTube consideră mutarea conținutului pentru copii pe platform YouTube Kids pentru a împiedica copii să vadă videoclipuri nepotrivite.

În plus, firma de cercetare a găsit că anumite cuvinte din titlu generează mai multe vizualizări. De exemplu, clipurile cu mențiunea cuvintelor „Fortnite”, „prank” sau „worst” au primit de cinci ori mai multe vizualizări decât celelalte.