07 iul. 2019 | 09:40

Cenzura simbolurilor naziste din Germania îți arată cât de important e Wolfenstein

ACTUALITATE
Cenzura simbolurilor naziste din Germania îți arată cât de important e Wolfenstein

După Al Doilea Război Mondial, nemții au avut o mare problemă cu spălarea imaginii de naziști. Mai mult decât atât, s-au străduit să oprească formarea unor grupări extremiste cu aceleași principii. Ca urmare, s-a instaurat un nivel de cenzură extremă care a creat probleme, printre altele, dezvoltatorilor de jocuri video.

Dacă te-ai jucat vreodată Wolfenstein, ai reținut probabil că întreaga intrigă a jocului constă în asasinarea de naziști, mai mult sau mai puțin umani. Franciza spune povestea sergentului evreu polonez-american William „B.J.” Blazkowicz care trece printr-o serie de aventuri spectaculoase într-un univers paralel, în care naziștii și puterile Axei au câștigat Al Doilea Război Mondial.

Pentru că referințele naziste și imagistica din spectrul culturii lui Hitler au fost interzise în Germania după încheierea războiului, toate jocurile care recreau scene din război cu zvastica, de exemplu, trebuiau cenzurate. Astfel, ediții speciale ale jocurilor Wolfenstein din trecut s-au lansat în Germania, dar au fost recreate aproape de la zero, pentru a se adapta cenzurii.

În 2018, nemții au revenit asupra deciziei de a cenzura imaginile și referințele la cultura nazistă. Decizia a fost însă luată într-o mod foarte precaut, iar autoritățile din teritoriu vor studia atent fiecare joc joc, înainte de a accepta distribuția sa în teritoriu. În orice caz, viitorul Wolfenstein: Youngblood va fi una dintre excepții.

Jocul va fi primul din serie care va putea fi jucat în versiunea originală, necenzurată. În același timp, pentru fanii versiunilor cenzurate, fără naziști, va exista și o astfel de iterație a noului Youngblood. Același principiu se va aplica și în cazul titlului VR Wolfenstein: Cyberpilot.

Revenind însă, la Youngblood, titlul se va diferenția de restul francizei nu doar prin disponibilitatea în Germania în varianta imaginată de dezolvatori. În schimb, va fi complet diferit ca mecanică de joc. Acesta va fi în continuare un shooter, dar în locul unui FPS tradițional, va funcționa pe sistem co-op. Jucătorii vor putea să se joace atât singur cu un partener AI sau împreună cu un prieten.

Personajele principale vor fi Jess și Soph, cele două fiice ale lui B.J. Blazkowicz care încearcă să afle ce s-a întâmplat cu tatăl lor în urmă cu 20 de ani, pe vremea evenimentelor din Wolfenstein 2: The New Colossus. Aventurile le vor duce în Franța, unde se vor alătura Rezistenței Franceze cu scopul de a elibera Parisul de ocupanția nazistă.

În cazul în care sperai să te joci în continuare cu Blazkowicz, Bethesda a promis că va exista un al treilea joc ce va continua Wolfenstein 1 și 2. Youngblood este menit ca o pauză de la povestea centrală a francizei. În plus, prin introducerea unor personaje feminine centrale se va alinia la trendul de diversitate foarte popular la această oră în Hollywood și în industria jocurilor video. Ca referință, Naughty Dog a făcut ceva similar cu Uncharted: The Lost Legacy, după lansarea Uncharted 4.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele