Ce se poate întâmpla dacă traversezi o gaură neagră. Ipoteza specialiștilor

Ce se poate întâmpla dacă traversezi o gaură neagră. Ipoteza specialiștilor
14:23 15.07.2019

Considerat unul dintre cele mai misterioase obiecte din Univers, o gaură neagră ar putea funcționa diferit decât știam până acum.

Dacă ar fi să te iei numai după numele său, o gaură neagră nu pare nici pe departe un loc primitor. Ba dimpotrivă. Potrivit teoriilor cercetătorilor, o călătorie în interiorul acesteia ar fi fatală. Astfel, dacă ai merge suficient de adânc în interiorul său, gratvitația ar deveni atât de puternică încât ar ajunge să te ucidă.

Totuși, o altă teorie susține că o călătorie într-o gaură neagră ar putea fi mult mai interesantă decât se credea inițial. Acestea ar putea permite o călătorie în hiperspațiu prin care ai putea ajunge într-o parte îndepărtată a Căii Lactee sau chiar într-o cu totul altă galaxie.

Ce s-ar întâmpla în călătoria într-o gaură neagră

În centrul lor, găurile negre au o anumită zonă numită singularitate gravitațională. În acest punct absoarbe orice întâlnește în cale. Pentru o perioadă lungă de timp, cercetătorii au crezut că orice corp care ar fi ajuns aici ar fi fost distrus.

Cercetări adiționale ale anilor ‘90 au arătat că o gaură neagră ar avea o a doua singularitate a cărei forțe gravitaționale nu ar fi suficient de puternică să te ucidă în proces. Totuși, supraviețuirea traversării unei găuri negreu ar fi posibilă doar în acelea care prezintă și acest tip de singularitate.

Testarea acestei teorii s-ar putea dovedi destul de dificilă fără ca nimeni să nu fie rănit în proces. Astfel, simulările computerizate au fost soluția cea mai eficientă. Potrivit rezultatelor, ai simți o creștere moderată a temperaturii, însă nu pentru mult timp. Ar fi echivalentul momentului în care îți treci rapid degetul prin flacăra unei lumânări.

Partea interesantă ar urma după ce traversezi această gaură neagră, pentru că cercetătorii nu au răspunsuri clare în această privință. Astfel, ai putea ajunge fie într-o parte necunoscută a Căii Lactee sau chiar într-o cu totul și cu totul nouă galaxie.

Cea mai nouă descoperire a NASA în acest domeniu

Vara a venit cu o surpriză de la NASA. Agenția a descoperit o gaură neagră care n-ar fi trebuit să existe. În mijlocul galaxiei NGC 3147 există o gaură neagră supermasivă. Asta nu este o cauză de îngrijorare, deoarece oamenii de știință găsesc tot timpul astfel de formațiuni cosmice. Cu toate astea, aceasta nu ar trebui să existe. Cel puțin, nu conform teoriilor actuale despre Univers.

Descoperirea supermasivă din mijlocul galaxiei NGC 3147 este una care nu „înghite” îndeajuns de mult material. Asta face ca ea să fie „înfometată”. În mod normal, acest tip de gaură neagră nu ar trebui să formeze acel disc. Asta se întâmplă doar în cazul găurilor negre „bine hrănite”. Totuși, ca referință, se află la 130 de milioane de ani distanță de Pământ.