Ce se întâmplă când cauți bombe online în România și cât de dură e noua lege
În cazul în care ai vreo curiozitate despre bombele improvizate, ar fi bine să nu cauți acele informații pe internet pentru că s-ar putea să fii acuzat de terorism.
În majoritatea țărilor dezvoltate, au fost introduse legi menite să descurajeze radicalizarea tinerilor prin intermediul informațiilor obținute online. Având în vedere că astfel de legi implică monitorizarea activității tale online, nu au fost neapărat îmbrățișate cu entuziasm de către populație, dar există de ceva timp. Faptul că vor fi introduse în curând în Românie, reprezintă doar o aliniere la norme europene.
Cei de la TVR au analizat modul în care o nouă lege va afecta românii obișnuiți. „La o încercare de detectare a calculatorului de pe care se face interogarea informaţiei apar surse gen Rusia, Taiwan, Australia, tu fiind în altă parte a globului. Ingeniozitatea celor care fac treaba asta depăşeşte de multe ori ingeniozitatea autorităţilor”, a declarat un expert informatician pentru TVR, încercând să ilustreze volumul de informații periculoase la care ai acces online.
În contextul în care astfel de activități online se înmulțesc și în țara noastră, autoritățile speră să introducă pedepse între 5 și 12 ani de închisoare pentru terorism, chiar și dacă dovezile pleacă de la niște căutări online.
Argumentele pe marginea înăspririi legii au venit de la un expert în securitate națională. „Modificarea legii este necesară, este cerută de legislaţia europeană şi de această dinamică a terorismului internaţional care pe noi încă nu ne vizează direct, dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm deoparte sau să nu facem nimic”, a declarat Hari Bucur Marcu.
Conform noului proiect de lege, vor fi introduse pedepse cu închisoarea pentru toți cei care vor căuta în mediul online informații despre orice ar putea fi catalogat drept un act terorist. Nu contează forma pe care o au informațiile respectiv, texte, schițe, videoclipuri sau altceva. Atâta timp cât sunt detaliate mjiloace prin care să realizezi bombe artizanale, să utilizezi arme de foc sau să interacționezi cu substanțe periculoase, riscurile la care te expui sunt cât se poate de reale.
În mod previzibil, anumiți specialiști se tem de abuzurile introducerii unei astfel de legi. Chiar și în aceste condiții însă, proiectul de lege a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul de Interne. Printre altele, prevede pedepse inclusiv pentru persoanele care accesează frecvent articole de propagandă teroristă. În cazul lor, pedeapsa poate ajunge până la 3 ani de închisoare.