29 iul. 2019 | 16:47

Cât de rezistent este telefonul pliabil și la ce trebuie să fii atent dacă vrei unul

ACTUALITATE
Cât de rezistent este telefonul pliabil și la ce trebuie să fii atent dacă vrei unul

Telefonul pliabil este cea mai nouă modă în industria smartphone-urilor. Dacă vrei să-ți cumperi unul trebuie să știi cât de rezistent e și la ce să fii atent atunci când îl folosești.

Royole Flexpie a fost primul telefon pliabil pe care o companie l-a prezentat lumii întregi. Nu este un produs extraordinar, după cum am scris și noi aici, ci mai degrabă o metodă prin care compania se putea promova în ochii consumatorilor.

A urmat Samsung cu al său Galaxy Fold, apoi Huawei cu Mate X și Xiaomi, dar și alți producători lucrează la modele de telefoane pliabile.

Un lucru la care s-a gândit toată lumea atunci când astfel de telefoane au fost anunțate este rezistența acestora. Cum rezistă la zgârieturi, la căzături, îndoituri și așa mai departe. Galaxy Fold a avut foarte multe probleme și s-a stricat în câteva zile, astfel compania a fost nevoită să-l retragă de pe piață.

Huawei nu și-a lansat produsul, iar acum Royole a trimis un telefon către JerryRigEverything, youtuber-ul care testează telefoane, ca să vedem cât de rezistent este un astfel de dispozitiv.

Cât de rezistent este un telefon pliabil

În primul rând, ce trebuie să știi este că ecranul pe un astfel de telefon este mult mai sensibil decât un display de pe smartphone normal acoperit cu sticlă. Telefoanele pliabile (indiferent că este vorba de Galaxy Fold sau Flexpai) au ecrane OLED acoperite cu un strat de plastic. Nu există în acest moment o sticlă flexibilă, deși Gorilla Glass lucrează la așa ceva. Automat, rezistența ecranului unui astfel de smartphone este mai redusă.

După cum putem vedea în video, pe ecran apar urme de utilizare destul de ușor (chiar și dacă apeși cu unghia mai tare pe ecran), spre deosebire de sticlă, ce se zgârie mult mai greu.

În al doilea rând, sub nicio formă nu ar trebui să îndoi telefonul în direcția care nu trebuie. Royole Flexpai se îndoaie astfel încât ecranul să rămână la exterior, iar dacă încerci invers, balamaua telefonului (după aplicarea unei presiuni considerabile) se rupe. Deci dacă cineva se așează, din greșeală, peste Flexpai este posibil ca telefonul să se facă bucăți.

Chiar și așa, se poate vedea cât de flexibil este display-ul și că funcționează chiar dacă balaua rigidă a telefonului se rupsese. Deci mare atenție dacă intenționezi să-ți cumperi un Samsung Galaxy Fold, un Huawei Mate X sau un alt telefon pliabil în viitorul apropiat.