Tipul de cancer care ar putea dispărea până la finalul secolului 21
Peste 600.000 de oameni sunt afectați de cancer de col uterin la nivel global de la un an la altul. La fiecare două minute, câte unul din acești oameni moare din această cauză. Cercetătorii cred însă că această boală cumplită ar putea fi complet eliminată până la finalul secolului 21.
Cercetătorii din Australia au ajuns la concluzia că scopul World Health Organization de a elimina cancerul cervical ar putea fi îndeplinit, în urma studiului realizat de aceștia. Dacă de la anul rata vaccinărilor la nivel global va crește, iar cea a screening-urilor se va mări și ea, atunci cancerul de col uterin va fi eliminat în 149 din cele 181 de țări.
Cu ajutorul modelelor dinamice și a datelor de la International Agency for Research on Cancer, autorii studiului au prezis că până în 2069 vor fi prevenite 13,4 milioane de cazuri de cancer de col uterin. „Mai mult de două treimi din cazurile prevenite vor fi în țările cu niveluri joase și medii de dezvoltare umană, precum India, Nigeria și Malawi, acolo unde până acum accesul la vaccinuri HPV și screening-uri cervicale a fost limitat”, a explicat autoarea principală, Karen Canfell, care este epidemiolog la Cancer Council din Sydney, Australia.
Cu toate astea, înmulțirea și îmbătrânirea populației face ca numărul de cazuri de cancer cervical să crească. Estimările arată că ele vor crește de la 600.000 pe an la 1,3 milioane până în 2069. Mai mult, în jur de 85% din cazuri se înregistrează în regiunile mai puțin dezvoltate. Dacă măsurile de prevenție a cancerului de col uterin nu vor fi implementate, atunci peste 44 de milioane de femei la nivel global vor mai fi diagnosticate cu această boală până în 2069 – iar din acestea, aproximativ 15 milioane vor muri.
„Provocarea noastră este să ne asigurăm că toate fetele din lume sunt vaccinate împotriva HPV-ului și că fiecare femeie care are mai mult de 30 de ani este testată și tratată pentru leziunile pre-canceroase”.