BlackBerry Messenger se desființează în curând: când este data fatidică pentru BBM
BlackBerry Messenger a fost unul dintre cei mai importanți precursori ai WhatsApp și Facebook Messenger, dar concurența acerbă i-a forțat pe cei de la BlackBerry să desființeze BBM.
Timp de mai bine de un deceniu, BBM a reprezentat principalul motiv pentru care ai fi vrut să-ți cumperi un telefon BlackBerry. Utilizatorii de BlackBerry Messenger aveau avantajul că puteau să trimită mesaje text și alte tipuri de conținut prin intermediul internetului, într-o formă mult mai avansată decât cea a MMS-urilor, când alternative suplimentare nu existau.
În materie de comunicații digitale însă, lucrurile s-au schimbat raidcal în ultimul deceniu. BlackBerry nu mai este nici pe departe lider în piața telefoanelor inteligente, iar puterea brandului e acum inexistentă. În teorie, a mai avut câteva tentative pentru menținerea relevanței serviciului, dar tocmai a anunțat că nu mai are rost să cheltuie bani pe subiect.
La câțiva ani după ce a renunțat la producția propriilor telefoane și și-a licențiat brandul companiei TCL, compania a făcut un anunț foarte important pentru ultimii utilizatori de BBM. Numărul lor nu mai este foarte mare, dar există în continuare niște utilizatori care nu au putut să renunțe la BlackBerry Messenger.
Te-ai fi așteptat ca funcționalitatea cross-platform să faciliteze adopția BBM la scară largă, dar deja era prea târziu pentru canadieni. În acest context, statisticile din partea utilizatorilor i-au convins pe cei de la BlackBerry să renunțe la mentenanța serviciului.
BBM se desființează pe 31 mai 2019, peste aproximativ o lună. Un document cu posibile răspunsuri la întrebările pe care le-ai putea avea pe marginea subiectului a fost publicat pe site-ul oficial al BlackBerry. Acest anunț nu afectează utilizatorii de BBM Enterprise, iar respectivul serviciu contra cost va fi deschis publicului larg. Pentru a-l folosi trebuie să-ți instalezi BBMe din magazinul tău virtual de aplicații. Este gratuit în primul an de utilizare, dar costă 2,5 dolari din al doilea an.