Rivalul rusesc al Concorde de care nici nu știai c-a existat
Concorde a fost avionul supersonic care a făcut istorie, dar puțină lume știe de rivalul său rusesc, Tupolev Tu-144. Acesta s-a înălțat pentru prima oară la cer pe 31 decembrie 1968, cu două luni înaintea Concorde.
Tupolev Tu-144 era un avion supersonic care a reprezentat o mare realizare pentru ruși în timpul Războiului Rece, în vremea când bătălia pentru a ajunge pe Lună era încă strânsă. Cu toate că a bătut Concorde când a venit vorba de primul avion supersonic, alte succese remarcabile nu a mai avut. Ceea ce putea fi rivalul pe termen lung al Concorde s-a transformat într-unul din cele mai mari eșecuri ale aviației.
Rușii s-au grăbit cu construirea avionului supersonic, iar asta a dus la defecte de design serioase. În 1973, la un eveniment de premiere aviatice, Tupolev Tu-144 a avut parte de o prăbușire fatală, care i-a pecetluit finalul care părea să se grăbească. În 1978, după doar șase luni de transportat pasageri, avionul a fost retras din uz comercial.
Avionul supersonic al rușilor a fost dezvoltat de Tupolev Design Bureau și construit de Voronezh Aircraft Production Association. La acea vreme, Tupolev era cel mai important designer de avioane. Când Tupolev Tu-144 a ieșit din fabrică, asemănarea cu Concorde a fost atât de mare, încât pasionații de aviație din Occident l-au numit Concordski.
La ce era superior Tupolev Tu-144 față de Concorde – și viceversa
Existau însă și destule diferențe între cele două aeronave. Avionul rușilor era cu 3,6 metri mai lung decât Concorde, iar anvergura aripilor cu 3 metri mai lungă. De asemenea, capacitatea pasagerilor era și ea mai mare (cu 20 de locuri mai exact), Tupolev Tu-144 putând să transporte 140 de oameni. În plus, avionul supersonic al rușilor putea zbura mai sus și mai rapid decât Concorde – dacă acesta din urmă putea zbura cu Mach 2,04, Tupolev Tu-144 ajungea la Mach 2,15.
Dincolo de toate astea, avionul Concorde conducea când venea vorba de tehnologie. Design-ul său era mai eficient și mai aerodinamic. Atunci când era gol, era cu 22 de tone mai ușor decât Tupolev Tu-144, ceea ce însemna că avea nevoie de mai puțin combustibil pentru a ajunge în aer. Mai mult, frânele speciale Concorde permiteau încetinirea optimă a avionului la aterizare, pe când Tupolev Tu-144 avea nevoie de parașute în dreptul cozii pentru a încetini după aterizare.
Nu în ultimul rând, un detaliu definitoriu pentru cele două avioane era zgomotul produs. Ambele erau extrem de zgomotoase la decolare – dar Tupolev Tu-144 era zgomotos și în interior, în timpul zborului. Cât de rău era? Suficient încât pasagerii aflați unul lângă altul să fie nevoiți să țipe pentru a se înțelege, iar cei aflați la distanțe mai mari să comunice prin bilețele. Motivele zgomotolui semnificativ mai mare din Tupolev Tu-144 erau atât motoarele, cât și sistemul de aer condițional mai puțin avansate decât cele din Concorde.
Accidentul care a semnat soarta avionului supersonic Tupolev Tu-144
În timpul carierei sale, avionul rușilor a avut parte de mai multe probleme, precum cedarea motoarelor și probleme cu sistemul de presurizare din interiorul navei. Cu toate astea, problema cea mai mare a constituit-o prăbușirea de la Paris Air Show, din 1973. Acolo, avionul a avut un zbor demonstrativ pentru public. În primă fază, totul a fost normal. Mai apoi, după ce a trecut rapid la o altitudine mică deasupra pistei, avionul s-a ridicat rapid, apoi a început să cadă, tras în jos de coadă. S-a prăbușit într-un sat din apropiere, unde a ucis toți cei șase membri ai echipajului și opt oameni care se aflau la sol.
După accident, Tupolev Tu-144 a fost întârziat cu patru ani în ceea ce privește lansarea sa în programul comercial. A ajuns totuși să transporte pentru prima oară pasageri la sfârșitul lui 1977. Un zbor de test care s-a terminat tragic a ajuns însă să pecetluiască destinul avionului rusesc. Astfel, în iunie 1978, Tupolev Tu-144 a fost retras din serviciul public de aviație, după ce transportase pasageri de 55 de ori.
De atunci, Tupolev Tu-144 a mai fost folosit pentru teste ocazionale și zboruri de științifice, menite să îi antreneze pe astronauții ruși, până în 1999. Între timp, cariera Concorde era în floare, avionul transportând oameni bogați și faimoși. Desigur, nici aceasta nu a avut un sfârșit fericit.
Astăzi poate că nu mai avem avioane supersonice, dar ele au șanse să revină curând. Acest lucru s-ar putea întâmpla mulțumită startup-urilor de aviație și a noilor legi din SUA. Mai multe startup-uri testează noi tehnologii, care ar putea să aducă înapoi avioanele supersonice – doar că de data aceasta, ele ar fi mai silențioase.
Cu toate astea, ecologiștii au temerile lor când vine vorba de revenirea avioanelor supersonice – mai exact, efectul pe care aceste avioane l-ar putea avea asupra mediului. Startup-urile promit că avioanele supersonice care vor apărea în viitor vor emite mai puține gaze toxice – dar dacă vor reuși să realizeze ceea ce și-au propus rămâne de văzut.