04 feb. 2019 | 07:30

Apple îți cere scuze pentru vulnerabilitatea Facetime, dar e prea târziu

ACTUALITATE
Apple îți cere scuze pentru vulnerabilitatea Facetime, dar e prea târziu

Apple nu a trecut printr-o perioadă foarte bună în ultimele săptămâni, iar o vulnerabilitate Facetime care a dus la dezactivarea videoconferinței în grup nu va fi uitată prea curând.

În urmă cu aproximativ o săptămână, o vulnerabilitatea Facetime a făcut înconjurul lumii. A fost vorba de o situație foarte jenantă pentru gigantul din Cupertino, având în vedere că, dacă te suna cineva pe Facetime și nu răspundeai, putea să te audă. Singurul detaliu ține de faptul că respectivul dialog video ar fi trebui inițiat într-un grup.

Partea bună este că, din momentul în care s-a mediatizat situația, Apple a dezactivat apelurile Facetime de grup din serverele lor. Imediat după, a început să lucreze la remedierea situației. Aceea va veni printr-o actualizare de firmware care va fi disponibilă înainte de finele acestei săptămâni. Până atunci însă, oficialii gigantului american au publicat o scrisoare oficială prin care să-și ceară scuze.

Textul nu este unul spectaculos, dar este foarte relevantă mențiunea familiei Thompson. În urma unei investigații jurnalistice, a ieșit la iveală faptul că problema cu apelurile Facetime în grup le fuseseră sesizată americanilor cu o săptămână înainte să devină publică, dar nu s-au sinchisit să o rezolve sau măcar să o conștientizeze. Pur și simplu, au ignorat-o. Comunicatul integral este disponibil pe CNBC.

”Am rezolvat bug-ul de securitate din apelurile Facetime în grup pe serverele Apple și vom publica o actualizare de firmware pentru a reactiva funcția pentru utilizatori săptămâna viitoare. Mulțumit familie Thompson pentru că a raportat vulnerabilitate. Ne cerem scuze în mod sincer clienților noștri care au fost afectați și tuturor celor care și-au făcut griji în legătură cu această problemă de securitate. Apreciem răbdarea tuturor cât timp finalizăm procesul.

Vrem să ne asigurăm clienții noștri că imediat după ce echipa noastră de ingineri a luat la cunoștință detaliile necesare reproducerii bug-ului, au dezactivat Group FaceTime și au început să lucreze la o soluție. Suntem angajați să îmbunătățim procesul prin care primim și redirecționăm aceste rapoarte, pentru a ajunge cât mai repede în mâinile oamenilor potriviți cât mai repede. Luăm în serios securitatea produselor noastre și ne străduim în continuare să câștigăm încrederea clienților Apple în noi.”

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele