Alita: Battle Angel – Motivul pentru care n-ai să vezi Avatar 2 prea curând

Alita: Battle Angel (Alita: Îngerul războinic) este filmul din cauza căruia n-ai să vezi Avatar 2 prea curând. James Cameron l-a pus pe pauză, ca să realizeze povestea unei adolescente cyborg cu un trecut interesant și misterios.

Alita: Battle Angel reprezintă o evoluție în tehnicile de filmare 3D, de zece ori mai bine realizat decât a fost Avatar, după cum spune coordonatorul de animație. Este o ecranizare a unei manga cu cyborgi într-un viitor postapocaliptic, o lume dezumanizată, în care ultimii supraviețuitori ai omenirii încearcă să supraviețuiască prin orice mijloace.

Un film unde se simte „mâna” lui James Cameron

Alita: Îngerul războinic a fost regizat de Robert Rodriguez (Desperado, Machete, Sin City etc.), în colaborare cu producătorii Jon Landau și James Cameron (Titanic, Terminator, Avatar etc.) și contribuția celor de la Weta Digital, cei mai buni în utilizarea tehnologiei 3D în producțiile cinematografice.

Filmul se bazează pe seria manga (benzi desenate japoneze) realizată de Yukito Kishiro. Animațiile japoneze sunt ușor de recunoscut după supradimensionarea ochilor personajelor, pentru a le face mai expresive și a transmite cititorului sau telespectatorului emoții puternice. Dacă ai să fii atent mai ales în anime-uri, ochii personajelor au chiar o grafică mai complexă decât restul corpului, unde nu se pune prea mult accent.

Anca Țurcașiu pleacă două luni din România alături de noul iubit. Locul de vis în care își va petrece vacanța după Revelion

Cozonac cu 10 gălbenușuri. Nu se frământă mult și tot iese pufos, nu poți să dai greș cu această rețetă

James Cameron a fost fascinat de povestea Alitei și a știut că, datorită tehnologiei 3D care a fost mult îmbunătățită de când a realizat el Avatar, ar putea pune în scenă o producție de excepție. Și nu s-a înșelat. Din punct de vedere tehnic, filmul este ireproșabil.

Un viitor în care oamenii își schimbă corpul, dar năravul nu

Acțiunea filmului se petrece într-un viitor îndepărtat, dar tot în mileniul al treilea, la 100 de ani de la Ultimul Război al umanității care a făcut ravagii și i-a forțat pe supraviețuitori să se refugieze în Orașul de Fier, o suburbie multietnică mizeră.

Deasupra acestui oraș plutește Zalem, un oraș unde doar cei puternici au acces. Zalem colectează consumabile din Orașul de Fier, dar îl răsplătește pe acesta din urmă cu propriile deșeuri.

Într-o groapă de gunoi, doctorul inginer Dyson Ido (jucat de Cristoph Waltz) găsește un fragment dintr-un cyborg feminin pe care-l ia pentru a-l reconstrui și a-l readuce la viață.

Așa intră în scenă Alita (Rosa Salazar), o adolescentă cu creier uman, dar corp robotic, care se trezește într-o lume necunoscută. Ea poate gândi și simți ca un om, dar în ea se ascunde o forță pe care abia mai târziu o descoperă, spre surprinderea celor din jur.

Alita a fost poreclită Battle Angel pentru că este o fată cu chip angelic, dar cu un corp de războinic, sau de Terminator, dacă vrei să păstrezi viziunea lui Cameron.

Îmi place modul în care este construit Orașul de Fier și că se scoate în evidență latura decadentă a naturii umane. E un viitor în care oamenii au descoperit, în sfârșit, o metodă de a-și prelungi viața (cumva) și își transpun creierul în corpuri artificiale atunci când cele biologice nu mai sunt bune.

E o lume în care totul se reciclează, inclusiv corpul. Nu mai rămâne nimic uman sau ce este omenesc e considerat slab, ineficient și grețos.

Alita, idolul feministelor

Dacă filmul n-ar fi fost ecranizat după manga lui Kishiro, aș fi zis că este iar una dintre acele producții plătite cu bani grei să bage pe gât publicului ideologia feminismului de secol XXI. Alita este de fapt un Atila efeminizat, adică un războinic redutabil care, deși nu pare, e capabilă să declanșeze un adevărat uragan și să lase în urmă doar cadavre și mormane de fiare.

Alita este întruchiparea idolului adolescentelor de azi, care se cred independente, puternice ca un taifun și capabile să supună orice bărbat. Este o combinație bizară de feminism și brutalitate. Este acea adolescenta care își decorează camera cu inimioare și jucării de pluș, dar, la nevoie, devine o luptătoare care-l face și pe Arnold Schwarzenegger să plângă.
Alita: Battle Angel este excepțional din punct de vedere tehnic, al imaginii și al sunetului, dar pe mine nu m-a impresionat deloc povestea. Mai bine zis, nu pot spune că-mi place modul în care a fost construită narațiunea.

Acțiunea avansează în mod alert și-ți dă senzația că nu ți-ai făcut „temele” înainte să-l vizualizezi. E ca atunci când intri târziu într-o cameră în care prietenii tăi deja discutau un subiect, iar tu trebuie să prinzi detaliile din mers. Cam așa se întâmplă cu majoritatea filmelor realizate după anumite cărți.

Robert Rodriguez a recunoscut că a fost nevoit să comprime foarte mult povestea Alitei. Trebuie să ai mult curaj să investești în ecranizarea unor manga, care au dimensiuni gigantice, în mod obișnuit.

Evident, lipsesc multe detalii de conținut, dar nu într-atât cât să nu fie un film vizionabil. Înțelegi ceea ce trebuie și e de ajuns.

E un film pentru adolescenți, văzut din perspectiva unei tinere femei care e curioasă, curajoasă, uneori prostuță, exuberantă, se îndrăgostește ușor, dar e și foarte puternică. E un amalgam de emoții, iar asta o face vulnerabilă în fața unor inamici abrutizați.