5 telefoane Digi atât de ieftine, încât zici că le dau degeaba

5 telefoane Digi atât de ieftine, încât zici că le dau degeaba
09:44 15.07.2019

În plină vară, Digi încă are telefoane ieftine de oferit. Sigur, nu le dă chiar degeaba, dar prețul e atât de bun, încât te faci și cu telefon nou, și nu îți distrugi bugetul. Am ales câteva modele și-am detaliat aici cum le obții.

Digi are acum campania „Oferta verii” prin care poți prinde un super telefon la preț mic. Tot ce trebuie să faci e să portezi un număr de telefon în rețeaua operatorului. Totodată, sunt telefoane cu zero lei avans și unele pentru care mai plătești ceva. Rata lunară se plătește prin bancă, lunar, în factură.

Ce telefoane Samsung, Huawei și altele ai putea lua de la Digi

Primul telefon care îmi vine în minte când e vorba de bani e Motorola G7 Plus. E proaspăt intrat pe piață, are o cameră decentă și rulează cel mai nou Android.

Apoi este Huawei P20 Lite, care a făcut o impresie bună încă de când a intrat în oferta magazinelor. Acesta a fost lansat în 2018. Te-ai putea orienta și spre un Huawei P Smart 2019. Are 3 GB de memorie RAM, 64 GB spațiu de stocare, o cameră de selfie de 8 MP. Bateria este de 3.400 mAh. Telefonul folosește un ecran de 6,2 inci Full HD+ și are Android 9 Pie.

De la Samsung, cea mai bună recomandare este Samsung Galaxy S10e de 128 GB. Are 6 GB de memorie RAM, două camere foto foarte bune, un ecran excelent pentru filme și seriale, iar prețul a scăzut. La Digi dai 311 avans și 112 lei pe lună. Dar nu lipsesc și modelele ceva mai ieftine, cum ar fi Samsung Galaxy A50, care vine cu avans zero și 62,5 de lei pe lună.

Ca bonus, dacă vrei iOS, cel mai scump iPhone are preț bun la Digi. De exemplu, un iPhone Xs 64 GB costă 5.900 de lei – fără alte contracte. În cazul în care profiți de oferta de portare a operatorului, dai avans de 1.939 de lei și lunar câte 165 de lei.

Oferta e valabilă doar până pe 31 iulie. Ai toate detaliile pe site.

Cum poți plăti rata pentru telefonul tău nou cu Android sau iOS?

Ca finanțare sunt două variante: ING Acum și UniCredit Consumer Financing. Sunt 24 de rate egale, comisioane zero, se acordă pe loc în magazinele companiei. Abonamentul Digi costă doar cinci euro pe lună. Dacă închei mai multe abonamente, poți scoate un preț mai bun.

Ca să cumperi orice telefon de la operator, prin acest sistem de rate, trebuie să ai cetăţenie română şi domiciliu in România. Totodată, trebuie să ai minimum 18 ani și maximum 61 de ani (pentru femei) sau 63 de ani (pentru bărbaţi) și venituri de minimum 1.000 lei, din salarii sau pensii.

Cele mai multe modele sunt cu Android, la prețuri de bun-simț. Sigur, dacă vrei un iPhone cu iOS, ți-am zis mai sus prețul și tu te decizi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI