13 nov. 2018 | 18:40

Cum a mințit Xiaomi că vinde telefoane la 5 lei

ACTUALITATE
Cum a mințit Xiaomi că vinde telefoane la 5 lei

Xiaomi a vrut să vândă telefoane ieftine, doar că nu prea le-a ieșit manevra, mai ales pentru că nici măcar n-au avut smartphone-uri disponibile pentru ofertă.

Cei de la Xiaomi au avut recent o serie de ”flash sales”, destinate cumpărătorilor din Marea Britanie. Dacă erai unul dintre norocoși, puteai să îți cumperi un Mi 8 Lite cu doar o liră, sau 5,35 lei, la cursul zilei. Prețul era redus de la 279 de lire.

Totuși, a ieșit la iveală faptul că în cadrul acestor vânzări era vorba doar de două, trei telefoane, iar Xiaomi a setat site-ul să afișeze ”stoc epuizat” încă de la începutul ofertelor.

Prinși cu mâța în sac, cei de la Xiaomi speră că fanii brandului nu vor fi descurajați și vor lua parte și la alte campanii. ”Am avut vânzări de acest fel în întreaga lume, încă din 2013, pentru a oferi câtorva clienți o șansă de a cumpăra un smartphone la prețuri foarte mici”, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei.

Xiaomi vinde telefoane cu marje de profit foarte mici. De asemenea, are astfel de evenimente de vânzare periodic, pentru a atrage potențiali noi clienți.

Compania a făcut o vânzare similară și în Spania, în 2017. A vândut telefoane la un euro bucata, dar a oferit doar 50 de unități spre vânzare. Asta nu era menționat pe pagina de vânzare. Găseai informația dacă accesai termenii și condițiile, link disponibil în partea de jos a paginii. Apoi, trebuia să sapi până spre mijlocul documentului pentru a descoperi mențiunea respectivă.

Wilkin Lee, manager de vânzări al Xiaomi în Marea Britanie, susține că sistemul de atribuire a telefoanelor era sub forma unei loterii, la care luau parte cei care apăsau butonul când acesta se apropia de 0. Dintre aceștia, câțiva erau aleși la întâmplare pentru a putea finaliza comanda.

Mariann Hardey, expert în marketing la Durham University, spune că ”promoția a vrut să sporească încrederea într-un brand mic, dar a pus reputația acestuia într-o poziție delicată.”