Fotografia legendară care a făcut intelectuali și plebe să plângă
Pe 14 februarie 1990, Voyager 1 a făcut o fotografie care vă rămâne în istoria omenirii până când omul va ajunge dincolo de sistemul nostru solar.
Voyager 1 a devenit obiectul fabricat de om care s-a aventurat cel mai mult în întunericul spațiului. În drumul spre ieșirea din sistemul solar, Carl Sagan, astronom, astrofizician și scriitor, le-a cerut specialiștilor NASA de la centrul JPL să întoarcă sonda spre Pământ și să facă o poză. Sonda s-a întors și a făcut poza care a rămas în istorie.
A fost denumită „Pale Blue Dot” și e cunoscută în română drept „Un punct albastru pal”. Imaginea a fost surprinsă pe 14 februarie 1990 de la o distanță record de șase miliarde de kilometri față de Pământ.
Voyager 1 a surprins cadrul acesta când călătorea spre marginea sistemului solar cu o viteză de 64.000 km/h. După ce a văzut imaginea, Carl Sagan a scris un eseu emoționant despre cât de mici și neînsemnați suntem și, în egală măsură, ce mulți suntem și câte avem pe această planetă.
Când NASA a lansat în spațiu sondele Voyager 1 și 2, Carl Sagan, de la Universitatea Cornell, a fost desemnat drept omul care să transmită mesajul planetei către cei la care vor ajunge echipamentele noastre. „Mesajele interstelare”, așa cum au ajuns să fie toate acestea cunoscute, au fost culese de Linda Salzman Sagan. NASA a publicat toate mesajele online, în engleză, ca să vezi cu ce vorbe sunt întâmpinați extratereștrii, dacă vor fi vreodată.
[readmore]
Cele două sonde au încorporate un soi de capsulă a timpului, cu un disc de fonograf, realizat din cupru placat cu aur, cu diametrul de 30 centimetri. Pe acesta sunt imprimate mesaje și sunete, scopul lor fiind să relateaze altor civilizații din spațiu povestea și cultura Terrei. Tot Sagan a stabilit și designul acestora.
Printre acestea, figurează şi un mesaj în limba română. Mai mult sau mai puțin inspirat, salutul este rostit de o voce feminină şi durează două secunde: „Salutări la toată lumea!”