Volkswagen a stabilit un nou record mondial pe legendarul Pikes Peak
Cursa de la Pikes Peak reușește să reunească unele dintre cele mai puternice automobile pregătite să urce pe munte, iar anul acesta, e rândul celor de la Volkswagen să strălucească.
După ce Volkswagen a fost prinsă cu ocaua mică pe segmentul motoarelor diesel, și-a luat angajamentul să facă treabă bună pe partea electrică. Se pare că rezultatele nu întârzie să apară, având în vedere că mașina producătorului, care a participat la cursa de hillclimb de la Pikes Peak, a doborât recordul mondial pentru traseu.
Romain Dumas a fost la volanul mașinii I.D. R Pikes Peak de la Volkswagen, iar aptitudinile acestuia, combinate cu puterea mașinii, au reușit să ducă la stabilirea unui record mondial nu doar pentru mașini electrice, ci și pentru autovehicule participate în general.
Recordul anterior de la mașini electrice era de 8 minute și 57 de secunde, în vreme ce recordul general, din clasa Unlimited, era de 8 minute și 13 secunde. Mașina de la Volkswagen a reușit să ajungă la linia de sosire în doar 7 minute și 57 de secunde, o performanță cel puțin impresionantă.
Viteza medie pe traseu a fost de 145 de kilometri pe oră, cu mult peste cei 134,38 de kilometri pe oră pe care i-a putut atinge cel mai apropiat competitor, Norma M20 SF PKP.
Mașina celor de la Volkswagen nu a provocat o surpriză extrem de mare prin această victorie. Într-adevăr, nu are cea mai mare putere brută, deoarece are ”doar” 680 de cai-putere, dar secretul este altul. Pe de-o parte, mașina are un cuplu instantaneu de 649 Nm, iar pe de altă parte, are o greutate de doar 1.133 de kilograme, destul de puțin pentru o mașină electrică.
Nu în ultimul rând, aerodinamica vehiculului este asigurată de Porsche, iar din asta rezultă un automobil care poate recupera rapid viteza pierdută în fiecare din cele 156 de viraje ale trasului de la Pikes Peak.