Ce se întâmplă în corpul tău când nu te duci la timp la toaletă
Vezica urinară poate avea de suferit dacă nu mergi la toaletă la timp. Problemele care apar în urma bacteriilor care se acumulează din urină, îți afectează în timp și alte organe.
Încă de mici suntem învățați că atunci când simțim nevoia, trebuie să mergem la toaletă pentru că nu e bine să ținem. Și pe bună dreptate. Chiar dacă ignori semnalele transmise de organism, creierul ia măsuri, așa că ajungi să faci pe tine, indiferent de loc sau moment. E rușinos, dar sănătos, totuși (să te „eliberezi”).
În timp, pe măsură ce creștem și devenim adulți, ajungem să ne controlăm această nevoie fiziologică, mai ales că și vezica se dezvoltă odată cu noi. Un om sănătos se duce la toaletă pentru treaba aceea ușoară cam de 6-7 ori pe zi. Poate, uneori, mai des, în funcție de câte lichide consumi (și de natura lor).
Totuși, ținutul, adică amânarea mersului la baie, nu e neapărat un lucru rău. Unii specialiști spun că în acest fel, sunt „antrenați” și mușchii tractului urinar, dar e discutabil. Devine o problemă atunci când facem din asta un obicei.
Primul lucru care-ți impune o limită este capacitatea vezicii. Vezica unui adult nu poate susține mai mult de două căni de apă, transformată în urină. Asta înseamnă în jur de 16 uncii, adică vreo 450 de grame. La copii, capacitatea e și mai mică, normal. Atunci când vezica își atinge limita și nu o golești, primii care au de suferit sunt mușchii pelvieni, care te ajută să nu faci pe tine în momentele nepotrivite. Dacă ei nu mai funcționează bine, adică dacă sunt slăbiți, te întorci la obiceiurile nou-născuților.
Pe măsură ce aștepți „marea eliberare”, vezica va continua să acumuleze urină, așa că începe să-și mărească volumul. Ca o sticlă de plastic pe care o umfli. Dacă pereții vezicii sunt forțați, creierul își pierde, în timp, abilitatea de a-ți mai semnala când trebuie să mergi la baie.
Nu doar bebelușii și bătrânii se scap pe ei. E un mit! De fapt, e o realitate, mitul e că tu, care ești tânăr, nu ai putea vreodată să faci pe tine. Ba e foarte posibil să se întâmple și ar fi bine pentru sănătatea ta, chiar dacă n-o să mai ieși din casă de rușine.
Dacă nu te scapi, apar alte probleme. Femeile s-au confruntat cel puțin odată în viață cu infecția tractului urinar, iar una dintre cauze este imposibilitatea de a merge la toaletă la timp. când urina se acumulează până la refuz, pătrund bacterii în tractul urinar. De aceea apar senzațiile de arsură în zona intimă, nevoia de urinare frecventă, dureri pelviene și altele.
Acumularea bacteriilor pot duce și la alte afecțiuni, cum ar fi infecții, febră, dureri, crampe, etc. și să afecteze alte organe, cum ar fi rinichii. Fiind conectați de sistemul urinar, sunt primii care au de suferit. Iar bolile de rinichi sunt printre cele mai groaznice din câte poate avea organismul, cu dureri de nesuportat.
O altă problemă rezultată în urma acestui disconfort e „blocarea” mușchilor pelvieni. Ei rămân, pur și simplu, încleștați, de aceea, când, în sfârșit, te duci să te ușurezi, tot nu poți face. Și ei acționează aproape ca orice alt mușchi din corp. Dacă se întâmplă asta des, mușchii pelvieni ajung să nu se mai poată contracta deloc.
Dacă pleci la drum sau te afli într-o ședință sau alt moment important, care nu-ți permite accesul rapid la baie, evită să consumi alcool și cafea sau băuturi cu cofeină. Acestea sunt diuretice și stimulează excesul de urină. Vei fi ca o bombă ce stă să explodeze.
Specialiștii au mai observat că senzația de nevoie la baie devine mai acută și în momentele în care ești tensionat, stresat, agitat sau ți-e teamă. Medicii nu au găsit nici până azi o explicație pentru acest fenomen, dar, ca orice altă funcție a organismului, și excreția urinii e legată de sistemul nervos.