Facebook susține că utilizatorilor nu le pasă dacă le sunt exploatate datele
Dacă cineva a crezut că Facebook va avea de suferit în urma scandalului din ultimele săptămâni, s-a înșelat amarnic.
Din momentul în care au început să circule pe internet primele detalii referitoare la scandalul cu Facebook și Cambridge Analytica, ai fi fost tentat să crezi că numărul utilizatorilor rețelei de socializare va scădea într-o manieră dramatică. Promovarea online a mișcării #DeleteFacebook întărea același concept.
În cel mai pesimist caz, majoritatea utilizatorilor și-ar fi schimbat parametrii de securitate ai profilului, iar gigantul creat de Zuckerberg ar fi întâmpinat mici dificultăți în livrarea continuă de reclame personalizate.
În realitate, nu s-a întâmplat nimic de genul ăsta, iar confirmarea pe marginea acestui subiect a fost publicată de curând de către Wall Street Journal. ”Nu am sesizat schimbări sălbatice de comportament printre oamenii care au spus că nu își vor mai partaja datele cu Facebook.” Carolyn Everson, vicepreședintele Facebook responsabil de soluții globale de marketing, a detaliat pe un ton cât se poate de senin că utilizatorii de Facebook nu și-au modificat parametrii de securitate.
Ca să îți faci o opinie despre cât suntem de previzibili ca oameni, directorii Facebook nu au anticipat nici o modificare majoră a încasărilor sau o schimbare a modelului de business, pornind de la scandalul din ultima perioadă.
Pe marginea vânzărilor de reclame, Everson a spus că gigantul pe care îl reprezintă nu estimează implementarea de legislație nouă pe marginea intimității online a utilizatorilor, legislație care ar putea micșora încasările din reclame personalizate.
În teorie, mai mulți senatori americani încearcă să asocieze o putere sporită autorității FTC. Respectivul gest ar permite o monitorizare mai atentă a modului în care sunt manipulate datele utilizatorilor de către cele mai mari rețele de socializare din lume. Mai sunt însă multe etape de parcurs până când acele particularități legislative se vor reflecta în realitate.