Uber lansează în România mașini la care doar visează taximetria
Uber a lansat oficial Uber Green și în București. Serviciul este deja disponibil de astăzi și, deși este un serviciu care ajută planeta, tariful nu diferă de UberSelect.
Uber Green este poate cel mai așteptat serviciu de transport în comun din București. Uber a căpătat deja notorietate în rândul bucureștenilor cu serviciile sale transparente, sigure și civilizate, chiar dacă sună destul de dur. Pe 27 februarie, Uber Green a debutat oficial în România, iar mașinile Renault Zoe sunt în număr de 20.
Astfel, capitala României devine primul oraș din Europa Centrală și de Est care beneficiază de Uber Green, serviciu disponibil până acum în Amsterdam, Paris, Londra, Paris, Madrid, Porto, Zurich și Lisabona. Dacă tot voiai o „țară ca afară”, poți spune că începem de undeva. În plus, Uber Green a fost lansat în București înainte de a fi lansat în München, Germania. Nu că ar conta neapărat.
Uber Green, un transport electric, comun și autonom
Serviciul pilot Uber Green dispune de 20 de autoturisme Renault Zoe, mașini furnizate în parteneriat cu Eldrive. Deși România este una dintre ultimele țări europene care a lansat serviciul Uber, București este cea de-a doua cea mai mare piață pentru serviciul de ridesharing din Europa Centrală și de Est.
Mașinile sunt 100% electrice, cu 0 emisii de carbon. Proiectul pilot își propune ca până la sfârșitul lui aprilie, cel puțin 10.000 de bucureșteni să folosească Uber Green. Ceea ce n-ar fi rău, ținând cont că București se confruntă cu o problemă severă de poluare. În plus, dacă proiectul pilot va avea succes, până în 2020 se așteaptă ca traficul, o altă problemă cu care se confruntă Capitala, să fie redus semnificativ.
Mașinile din serviciul pilot Uber Green în București sunt modelul Renault ZOE cu noua baterie Z.E. 40, care permite o autonomie de 400 km NEDC (echivalentul unei distanțe reale de 300 km în mediu urban și limitrof) după o singură încărcare. Autonomia de 400 km NEDC înseamnă o distanță dublă față de cea avută de modelul anterior și este cea mai bună autonomie disponibilă pe toate automobilele 100% electrice destinate publicului larg din România.
Uber Green, același tarif ca UberSelect
Deși ai fi tentat să crezi că un astfel de serviciu s-ar diferenția cu mult de celelalte oferite de Uber, din prima tarifului, află că nu e chiar așa. Prețul noului serviciu este același ca la Uber Select: 1,65 lei tarif de bază / 0,28 lei pe minut / 1,65 lei pe kilometru. Există și un tarif minim, în valoare de 12 lei.
Mare parte din poluarea din lume se datorează mașinilor. Așadar, salvezi planeta, reduci poluarea, dar și traficul din București, cu doar 1,65 de lei pe kilometru.