Uber ar putea renunța la proiectul futurist prin care revoluționa transportul
Uber oferă servicii de transport de persoane, îți livrează și mâncare, dar este implicată și în cursa pentru mașina autonomă. Dezvoltarea unei tehnologii noi nu este simplă și nici ieftină, iar asta o simte Uber pe propria piele.
Uber pierde între 125 și 200 de milioane în fiecare trimestru pe mașini autonome. Asta s-a întâmplat în ultimele 18 luni. Astfel, divizia responsabilă de dezvoltarea tehnologiei pentru mașinile autonome aduce pierderi echivalente cu 15-30% din pierderile totale ale companiei.
Aceste informații ne arată ce înseamnă dezvoltarea unei astfel de tehnologii asupra veniturilor companiei și de ce Dara Khosrowshahi, șeful actual al Uber, este sub presiune pentru a decide ce va face cu divizia.
În al doilea trimestru al anului 2018 Uber a înregistrat pierderi nete de 659 de milioane de dolari, în creștere față de trimestrul anterior (577 milioane de dolari).
În acest context, unii investitori le-au spus oficialilor Uber că poate ar fi bine să renunțe la divizie. Cel mai mare startup din lume a investit până acum în dezvoltarea automobilelor autonome cel puțin 2 miliarde de dolari, dar nu a găsit o metodă pentru a o comercializa.
În același timp, divizia nu este într-un loc foarte bun deoarece în martie un automobil prototip a ucis un pieton. De atunci, testările mașinilor autonome au fost suspendate. În unele trimestre, compania ar cheltui chiar unul sau chiar două milioane de dolari pe zi pe echipamente pentru mașini.
O încercare de a stopa pierderile este oprirea dezvoltării camioanelor autonome. Am scris recent că Uber oprește dezvoltarea acestora pentru a se concentra pe automobilele dedicate pasagerilor.
Între timp, Uber a cheltuit foarte mult pe serviciile de livrare de mâncare, de bike sharing și pe expansiunea pe alte piețe. Șeful companiei trebuie să reducă pierderile pentru a pregăti compania pentru listarea la bursa americană care este programată pentru anul viitor. Totuși, el a spus că Uber nu trebuie să fie profitabilă pentru a se lista la bursă. Asta spune el, dar investitorii vor ca o companie să fie cât mai aproape de profitabilitate pentru a-i convinge să investească.
Uber Eats, care a început ca un serviciu minor, este pe cale să aducă venituri anuale de 6 miliarde de dolari, cu o creștere anuală de 200%. Serviciul de bike sharing, Jump, a fost achiziționat la începutul anului pentru 200 de milioane de dolari, iar acum se pregătește punerea în funcțiune a serviciului și în Europa.
Nu în ultimul rând, mulți bani au mers în India și Orientul Mijlociu, locuri unde Uber speră să câștige cotă de piață, dar unde are o competiție acerbă de la servicii similare locale numite Ola și Careem.
Să nu-i plângem încă de milă firmei deoarece veniturile nete, adică după ce au fost plătiți șoferii, taxele, reclamele, au crescut cu 63% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 2,8 miliarde de dolari.