Cum e să te plimbi cu mașina electrică folosită de Uber Green în București
Experiența asta de-un weekend și un pic cu mașina electrică Uber Green m-a făcut să cred că vine vremea în care mașinile vor fi doar niște gadgeturi. Și asta e bine.
Povestea mea într-ale condusului începe cu o Dacia 1310. Veche, albă, legendară, aproape. Școala de șoferi a fost pe-un Logan diesel cu motor recuperat de la fier vechi. Cele mai multe ore de condus le-am prins pe-un Logan. În fine, toate astea au fost cu motoare pe benzină sau motorină. Mașina electrică, în schimb, mi se pare fascinantă. E mijlocul de transport tăcut.
Experiența cu mașina Renault Zoe folosită de Uber pe serviciul Green a început cu teamă. Ține bateria? Îmi arată că mai are 34 de kilometri. Ajung până unde trebuie? Are buton eco, oare chiar funcționează? Cinci kilometri mai târziu, avea încă 34 de kilometri, după o tură destul de grijulie de condus prin București.
Unde încarci o mașină electrică în București
Înainte de-a prelua mașina am căutat unde o încarc. Știam de harta stațiilor de alimentare și am sfârșit la două magazine Mega Image din București. Prima dată, în două ore, s-a încărcat de la 15% la peste 80%. A doua oară am trecut de 95%. Pe ecranul din mașină îmi arăta că pot merge peste 200 de kilometri cu încărcarea asta. A fost primul moment în care n-a părut un handicap o mașină electrică. Bine, mai mult a fost distrugerea unei credințe false: mașinile electrice n-au autonomie suficientă.
Apoi, trebuie să menționez că am mers gratis în zilele în care am folosit mașina Uber Green. Gratis, pentru că doar am plătit prima dată parcarea și a doua oară am cumpărat ceva din magazin. Mult mai ieftin decât benzina sau motorina. Dar nu asta contează cu adevărat, că nu e un review de mașină, ci de cum te simți.
Cum e să mergi cu o mașină electrică prin București
Oricât ar părea desprinsă din viitor, ca în filmele alea SF (și ceva mai realistă), în fața gropilor e tot o mașină și ele tot sunt greu de ocolit. Altfel, odată ce te-ai urcat în mașină simți că ești cumva privilegiat și încerci o tehnologie nouă (un gadget nou?). Firesc, nu auzi nimic. Mașina pornește de pe loc fără zgomot, aproape alunecă pe străzi ca o sanie bine lustruită pe niște dealuri cu zăpadă.
Am avut plăcerea să și împart călătoria cu mașina cu o pasageră. Am fost, cum s-ar spune, șofer pentru ea, chiar dacă nu i-am luat niciun ban. I-am cerut însă un feedback. Mi-a spus că Renault Zoe e mașina care se face plăcută imediat.
„E ușor să te îndrăgostești de design și de nume și să o introduci în familie. E mașina care convinge un pasager să își ia carnet de șofer. Se integrează atât de bine și rapid în viața ta, că nu poți să n-o alinți. La asta contribuie și numele, bineînțeles. Eu am ales Zoițica.
Pentru că am ocupat scaunul din dreapta, am putut fi atentă la mai multe aspecte. În primul rând, drumul e foarte lin. Pasagerii se simt de parcă s-ar da pe derdeluș. Zumzăitul liniștitor al motorului și imaginile de pe fereastră sunt singurele care îți amintesc că ești în mișcare.
Zoe o mașină mică, dar deloc lentă. Totul se întâmplă milimetric și la secundă, într-o alunecare lină pe străzi. Pornește imediat și se oprește exact când vrei. Asta, pentru pasagerul din dreapta, poate crea un ușor disconfort când oprirea devine brutală.
Am văzut că mulți oameni pun accent pe design când vorbesc de mașini. În cazul acesta, stilul cumva futurist al bordului e plăcut și te face, de la primul contact, conștient că nu te-ai urcat într-o mașină oarecare. Ca spațiu, altă chestie de care am văzut că sunt obsedați românii, pot spune că ai destul (deși n-ai zice de afară).
Astea toate sunt detalii. Poate cel mai plăcut lucru e când observi privirile oamenilor. Și în trafic, și în parcare, e greu să nu surprinzi priviri aruncate lui Zoe pe șleau sau pe furiș. Femeile întorc capul subtil și îi admiră formele (probabil), pe când bărbații se holbează, își dau coate și enunță păreri la fiecare stop. Privilegiul de care te bucuri continuă în parcările unde ai loc asigurat de încărcare.
E o experiență în sine să fii pasager într-o așa mașină! Ce n-am înțeles eu e de ce într-o lume în care și mașinile sunt mai puternic tehnologizate sistemele de navigație bat pasul pe loc. Mi s-a părut destul de greoi și îți ia ceva timp să introduci adresa către care vrei să pornești. Din fericire, n-am condus, nu m-am preocupat asta.”
Aceeași mașină am mai supus-o unui test: tata. El e cel care m-a pus la volanul acelei Dacia 1310. Experiența lui în condus începe undeva în anii ‘80 pe tractoarele de la țară și se oprește în prezent pe-o Dacia Logan. Între toate acestea a mers cu dube, pick-up-uri, mașini cu cutii automate, autobuze și chiar un troleibuz la un moment dat.
Într-o tură de vreo oră prin București, pe-o mașina cu cutie automată, am observat la el aceeași reacție ca atunci când a trecut de la Daciile vechi la modelele noi. Este încântarea că totul funcționează bine, că simți diferența în tehnologie, în condus, în lejeritatea mișcărilor și sentimentul că discuțiile de acum 10 ani despre mașini electrice s-au materializat într-o mașină ca una normală, dar la care sunetul motorului a fost înlocuit cu un zumzet tăcut care te poartă pe străzi ca și când ai patina pe gheața lustruită a unui patinoar.
[readmore]
Nu știu ce succes are Uber Green în București, deocamdată, dar cred că are o calitate mai mare decât un nou serviciu. Are calitatea de-a familiariza câțiva pasageri – poate sute, poate mii într-un an – cu tendința mașinilor electrice.
Când urci și când cobori dintr-una pare, acum, că urci și cobori dintr-o bucățică de viitor și acest sentiment e cel mai plăcut. Trebuie doar să ții mine că orice gadget conectat sau orice sistem pornit pe mașină ia din energia care îți asigură autonomie.