24 iul. 2018 | 17:25

Țara din Europa care și-a dotat polițiștii cu mașini Tesla

ACTUALITATE
Țara din Europa care și-a dotat polițiștii cu mașini Tesla

Există o țară în Europa unde, printr-un fel de tradiție, poliția conduce doar mașini Tesla pentru a prinde infractorii. Periodic, poliția de aici a fost mereu dotată cu cele mai recente modele.

Mândria lui Elon Musk ajunge la cote maxime când știe că un întreg stat european îi folosește mașinile electrice pentru asigurarea ordinii publice. Sigur, este vorba Luxemburg, unul dintre cele mai mici state din lume, dar nu contează așa mult mărimea țării când autoritățile de acolo sunt atât de fidele și cumpără periodic cele mai noi modele.

Poliția luxemburgheză a cumpărat încă din septembrie anul trecut două autoturisme Tesla echipate corespunzător pentru misiuni interne. Au fost câteva probleme de acceptare a acestora pe drumurile publice, întrucât mașinile aveau câteva probleme cu luminile albastre ale girofarului.

Asta nu-i împiedică pe guvernanți să achiziționeze cele mai noi și mai rapide modele Tesla. Cei de la Ministerul pentru Dezvoltare, Sustenabilitate și Infrastructură sunt de părere că poliția n-ar trebui dotată cu niște vechituri, iar Tesla e marca ideală pentru Luxemburg.

Ce-i drept, mașinile cumpărate au o autonomie mai mică decât cele clasice, dar nici țara nu e prea mare. Prin urmare, modelele Tesla Model S vor fi ideale pe drumurile publice și suficient de rapide pentru a descuraja vitezomanii cu bolizi de lux.

Reprezentanții poliției sunt conștienți de limitările bateriilor folosite în acest moment pe mașinile electrice. Însă cu un management bun și o echipare corespunzătoare cu baterii și piese de schimb, poliția din Luxemburg se poate mândri că face față oricăror intervenții folosind doar vehicule electrice și nu e deloc un lucru minor.

Luxemburg nu e singura țară în care poliția folosește exclusib doar mașini Tesla pentru diverse misiuni. În Statele Unite ale Americii, Los Angeles și Denver sunt, de asemenea, dotate cu Tesla Model S, la fel și Elveția și provincia canadiană Ontario.