30 dec. 2018 | 09:35

Televizoarele Samsung vor fi mai deștepte în 2019 și vor ține loc de calculator

ACTUALITATE
Televizoarele Samsung vor fi mai deștepte în 2019 și vor ține loc de calculator

Samsung a făcut o treabă foarte bună cu Smart TV-urile sale în ultimii ani. Deși au fost subiectul mai multe scandaluri legate de înregistrarea utilizatorilor, sunt cele mai bine vândute, iar în 2019, vor deveni semnificativ mai deștepte.

În mod tradițional, ideea de smart TV a făcut referire la posibilitatea de a accesa rapid o varietate de servicii de streaming online, pe lângă posturile TV cu care te-ai obișnuit. Au existat și câteva jocuri optimizate pentru telecomanda unui televizor, dar acelea au fost destul de puține și nu au reușit să devină memorabile.

Apogeul a fost când TV-urile au ajuns să includă un browser de internet și ai putut să-ți accesezi site-urile preferate pe cel mai mare ecran din casă.

Cu modelele ce urmează să fie lansate începând cu 2019, Samsung și-a propus să-ți pună la dispoziție întreaga funcționalitate a unui computer tradițional printr-un smart TV modern. Acest lucru va fi posibil printr-un parteneriat încheiat cu VMWare, deși vor exista câteva limitări.

Dacă lucrurile vor funcționa cum trebuie, pe noile televizoare ale sud coreenilor vei putea să-ți vezi aplicațiile preferate de pe PC sau mobil și să interacționezi cu ele. Acest lucru va fi posibil printr-o opțiune suplimentară intitulată Remote Access. Aplicația cu pricina va facilita accesul de la distanță, printr-o conexiune wireless, la alte gadgeturi pe care le ai în casă. În plus, printr-un IP fix, vei putea să-ți accesezi desktop-ul de la muncă, de exemplu.

Nu mai rămâne decât să conectezi un mouse și o tastatură la TV și să-ți folosești laptopul din dormitor pe televizorul din sufragerie ca și cum l-ai avea în fața ochilor. Nu este însă foarte clar cât de fiabilă va fi soluția dezvoltată de Samsung și dacă, de exemplu, va putea fi folosită pentru gaming la rezoluție mare.

Chiar și dacă se va rezuma la accesarea fișierelor din cloud în condiții optime, va transforma TV-ul într-un instrument de productivitate, iar asta e cel mai important lucru. Funcția Remote Access va fi disponibilă în fiecare colț al mapamondului în același timp, nu doar în anumite colțuri din Asia.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele