Telekom încasează o nouă amendă imensă. Orange și Vodafone scapă mai ieftin
Telekom România a fost amendată de către ANCOM din cauza nerespectării unor condiții din licența de telefonie mobilă.
Licența de telefonie mobilă a Telekom România stipulează că firma trebuie să ofere o acoperire de cel puțin 98% a populației din țară.
Între ianuarie și iulie 2018, ANCOM a măsurat acoperirea rețelei naționale, tocmai pentru a vedea dacă operatorii ating standardul impus prin licențele oferite. Cei de la Autoritatea de Reglementare în Comunicații au făcut măsurători în 12.786 de localități din România, acestea însumând 19,8 milioane de locuitori.
Conform măsurătorilor făcute de ANCOM, Vodafone România deservește 97,8% din populație, Orange România acoperă 97,56% din populație, iar Telekom România ajunge la 96,8% din totalul populației.
Evident, niciunul dintre cei trei operatori nu a ajuns la valoarea stabilită de licențe, doar că sancțiunile au fost diferite pentru cele trei firme. Orange și Vodafone au primit doar un avertisment, în timp ce Telekom a primit o amendă de 500.000 de lei.
Cei de la Telekom au declarat că analizează concluziile raportului ANCOM și vor decide care sunt pașii pe care îi vor urma.
Obligația de oferire a unei acoperiri de cel puțin 98% cu servicii de voce, la nivel național, este prevăzută în licențele de utilizare a spectrului radio ale operatorilor care aveau rețele 2G sau 3G în benzi de 900 MHz și 1.800 MHz în momentul în care licitația a fost efectuată. Licențele au fost acordate în cadrul unei licitații care a avut loc în 2012.
Probabil că te întrebi unde este Digi în toată această ecuație. Operatorul are rețea 3G doar în banda de 2.100 MHz, iar obligația de acoperire a 98% din populația țării este aceeași. Cu toate acestea, termenul limită pe care îl are Digi la dispoziție este de 5 aprilie 2019.