„Conserva” șoselelor în care puteai muri e scoasă, în sfârșit, de pe piață
Cea mai ieftină mașină de pe piață a fost scoasă din fabricație. Nimeni nu-i va duce lipsa, nici măcar pentru simplul fapt că avea un preț infim.
Este vorba despre Tata Nano, o mașină de oraș care a tentat clienții doar datorită prețului: 1.500 de dolari. O mașină care costă puțin mai mult decât un iPhone X, adică decât cel mai scump telefon mobil, nu e un indicator al calității și o recunosc chiar și cei care au riscat să conducă așa ceva în trafic.
Potrivit unui raport Bloomberg, Tata, producătorul auto indian, a vândut în iunie 2018 doar un singur model Nano, comparativ cu aceeași perioadă din 2017, când Tata a vândut 275 de unități. Această scădere drastică de vânzări a convins, în sfârșit, reprezentanții companiei că e venit momentul să înceteze producția acelei „conserve” pe roți care punea în pericol viața consumatorilor.
Tata Nano a fost prezentată pentru prima dată publicului prin 2008, dar abia un an mai târziu a fost disponibilă pe piață. A uimit întreaga lume prin prețul incredibil de mic pentru un automobil: 1.500 de dolari. Admirația s-a sins rapid în momentul în care lumea și-a dat seama că era o mașină foarte proastă, în special din punctul de vedere al siguranței pasagerilor.
Nano a avut încă din fabrică probleme tehnice, s-a făcut de râs la testele de siguranță NCAP și chiar exista pericolul să ia și foc. Mașina era o bombă pe roți, o capcană de tablă ieftină și proastă.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2018/07/2015-Genx-Tata-Nano-interior.jpg)
Viața pasagerilor este pusă în pericol și de forma mașinii. Chiar și Matiz îți oferă mai multă încredere decât Nano, dar îți dă impresia că o să te rostogolești cu ea precum o minge la prima pietricică luată cu roțile pe drum.
India e o țară bogată în anumite privințe, dar cu o populație extrem de numeroasă, în mare parte foarte săracă. Tata a vrut să le ofere indienilor cu venituri mici șansa la un trai decent. Iar mașina a fost utilă pe la ei, dar interesul a scăzut cu timpul, mai ales în contextul unei piețe auto atât de diverse.
Nu înseamnă că India are probleme în domeniu, doar pentru că o mașină aproape inutilă a fost scoasă din fabricație. Dimpotrivă, vânzările de mașini din India au crescut cu 38% în luna iunie 2018, iar creșterea s-a resimțit de mai mulți ani.