Țara în care ești obligat să-ți dai toate parolele la vamă
Procesul de control vamal s-ar putea să fie din ce în ce mai complicat, dacă legislația aprobată de curând în Noua Zeelandă va ajunge să implementată la nivel global.
După alegerea lui Donald Trump în poziția de președinte, în mod aleatoriu, americanii au început să-ți ceară datele de autentificare pe rețele sociale, în momentul în care intrai în țară. Legalitatea respectivului gest nu era foarte clară și unii au clasificat-o ca fiind invadare a intimității.
În Noua Zeelandă însă, o nouă lege menționează explicit faptul că trebuie să-ți predai parolele pentru accesarea și deblocarea tuturor echipamentelor electronice aflate în posesia ta.
În trecut, ca în orice aeroport, autoritățile neo zeilandeze te puteau opri să-ți verifice bagajele și să-ți analizeze gadgeturile pe care le ai la tine. Dacă nu aveai parolă la telefon sau pe laptop, îți puteau accesa și informațiile stocate.
La această oră, în cazul în care ți-ai protejat hard disk-ul sau smartphone-ul cu o parolă, ești nevoit că cedezi acea parolă autorităților vamale sau persoanelor din aeroport care te consideră suspect și au decis să te percheziționeze.
Dacă te gândești să spui că ți-ai uitat parola sau ești suficient de tensionat încât să nu-ți poți debloca gadgeturile din dotare, riști o amendă de 5000 de dolari. Este însă important de reținut că oficialii trebuie să aibă ”un grad rezonabil de suspiciune cu referire la tine” pentru a-ți solicita datele respective. Cu alte cuvinte, în lipsa unui comportament suspect, este puțin probabil să fii luat în vizor.
”Este o căutare de tip fișier cu fișier pe telefonul tău. Nu mergem în cloud. Îți examinăm telefonul în timp ce se află pe mod avion.” A declarat purtătorul de cuvânt al Autorității Vamale din Noua Zeelandă, ținând să menționeze că verificările nu vor implica niciun fel de acces la cloud. Cel mai probabil, conturile tale de pe rețelele sociale întră în aceeași categorie. În mod previzibil, mai mulți avocați pentru drepturile omului s-au opus noii legi și au clasificat-o ca fiind un abuz.