Viitorul telefon Sony „scapă” online, dar nu te aștepta la ceva remarcabil
În cazul în care ai în continuare încredere în telefoanele japonezilor și te gândeai de mult timp la un upgrade, Sony Xperia XZ3 se anunță a fi destul de interesant.
Sony Xperia XZ3 este departe de a se fi lansat oficial. Vârful de gamă al japonezilor pentru a doua jumătate a acestui an ar trebui să se lanseze oficial în cadrul IFA 2018, la Berlin, foarte aproape de lansarea Galaxy Note 9. Se pare însă că un comerciant online din UK a pus mâna pe câteva exemplare și le-a postat pe site.
Cu această ocazie, aflăm specificațiile complete ale terminalului și sunt șanse infime să fie eronate.
Dacă ai curaj și, probabil, dacă locuiești în Regatul Unit, te poți arunca la o precomandă pentru Sony Xperia XZ3, cu toate că gadgetul cu pricina nu a avut momentan un eveniment oficial de lansare. Trecând însă peste logica din spatele acestei situații, iminentul terminal de top de la Sony are tot ce-i trebuie pentru a te impresiona, cu excepția unui design revoluționar.
Dacă sursa din spatele postării de pe Mobilefun se dovedește a fi corectă, telefonul va fi construit în jurul unui panou cu diagonala de 5,9 inci și o rezoluție nativă QHD+. Aceleași informații au fost confirmate de o postare recentă pe GFXBench.
Fiind vorba de al doilea terminal de top pe 2018 de la Sony, o partea dintre specificații vor fi împrumutate de la Xperia XZ2, cu excepția celor de două camere și a bateriei. XZ3 are o cameră de 19 megapixeli și o a doua de 12 megapixeli. Acumulatorul de 3240 mAh va fi un upgrade infim comparativ cu cei 3180 mAh din ZX2.
Prețul de achiziție pentru noul telefon se pare că va fi de aproximativ 850 de euro, foarte aproape de cel al actualui flagship intitulat Sony Xperia XZ2 Premium. În acest preț, te vei bucura de o combinație între 6GB RAM și o memorie internă de 64GB.