Savanții au reușit să creeze țesut esofagian uman din celule stem
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să crească în întregime țesuturi esofagiene din celule stem pluripotente – acea categorie de celule care pot deveni orice alt tip de celulă din organism.
Reușita are multe consecințe intrigante. Aceasta permite studiul sigur și detaliat al condițiilor legate de canalul nostru alimentar în laborator, oferă eșantioane pe care pot fi testate terapii și medicamente și poate duce chiar la dezvoltarea țesuturilor personalizate, care pot fi implantate pacienților care au nevoie.
Studiul a fost condus de o echipă de la Cincinnati Children’s Center for Stem Cell and Organoid Medicine (CuSTOM) și este publicat în jurnalul „Cell Stem Cell”.
Echipa a reușit să crească probe de țesut esofagian în aproximativ două luni. Acestea au dimensiuni cuprinse între 300 și 800 de microni în lungime.
„Tulburările esofagului și traheei sunt des întâlnite, iar modelele organoide ale esofagului uman ar putea fi foarte benefice”, a declarat cercetătorul principal al lucrării Dr Jim Wells.
De asemenea, acesta a spus că modelele pot ajuta la studierea defectelor din naștere, cum ar fi atrezia esofagiană , dar și pentru a crea țesut esofagian personalizat pentru pacienții individuali.
Esofagul este tubul muscular care leagă gura de stomac. Condițiile care îl afectează pot fi congenitale, formându-se în timpul dezvoltării fătului, dar și boli care se dezvoltă pe parcursul vieții. Cancerul esofagian este un exemplu, alături de refluxul gastroesofagian sau achalasia cardiei, care reduc funcția esofagului și pot pune viața unei persoane în pericol.
Echipa a subliniat faptul că toate aceste condiții necesită tratamente mai eficiente și pentru a ajunge acolo este important să înțeleagă atât mecanismele genetice, cât și pe cele biochimice. Acesta este motivul pentru care utilizarea probelor de esofag este atât de importantă – sunt țesuturi umane ideale care pot fi experimentate în siguranță.