18 apr. 2018 | 06:00

Samsung Galaxy S9 ajunge pe primul loc în cel mai important clasament

ACTUALITATE
Samsung Galaxy S9 ajunge pe primul loc în cel mai important clasament

Fanii smartphone-urilor create de Samsung vor aprecia cu siguranță ocuparea de către Galaxy S9 și Galaxy S9 Plus a primelor locuri în clasamentul Consumer Reports.

Sunt multe motive să te arunci la achiziția unui Galaxy S9, chiar dacă prețul nu este unul dintre cele mai accesibile. Dacă aveai însă nevoie de unul în plus, acesta a fost oferit de redactorii Consumer Reports. Conform raportului disponibil la această adresă, noile telefoane de vârf de la Samsung sunt cele mai bune smartphone-uri pe care le poți achiziționa la ora actuală.

În urmă cu câteva zile, Galaxy S9 și Galaxy S9+ au reușit să surclaseze fostul terminal de top Samsung Galaxy S8 Duo. La rândul său, respectivul aparat înlocuise în top seria de mobile Galaxy S7. Majoritatea celor care au ocazia să pună mâna pe Galaxy S9 s-au aruncat la a afirma că terminalele nu sunt radical diferite față de generația anterioară de Galaxy S. Se pare însă că schimbările sunt suficient de importante încât să schimbe ordinea clasamentului Consumer Reports.

În urmă cu aproximativ un an, Galaxy S8 a rezistat la 50 de trânte înainte să înceteze să mai funcționeze. Galaxy S9 a făcut față cu brio tuturor celor 100 de trânte care formează testul. La final, a rămas cu mici zgârieturi, dar a continuat să funcționeze. Galaxy S9 Plus a făcut față primului set de 50 de căzături în mediu controlat, dar a cedat în fața celui de-al doilea val de agresiune.

O altă particularite ce a meritat lăudată în cazul Samsung Galaxy S9 a ținut de experiența audio. Difuzoarele stereo calibrate de AKG se pare că se aud peste concurență, atât din perspectiva calității audio, cât și a volumului. Căștile AKG incluse în pachet sunt de asemenea capabile de o experiență audio memorabilă, particularite pe care nu o asociezi foarte des cu căștile oferite împreună cu noul tău smartphone.

Când vine vorba de abilități de captură, Galaxy S9 Plus a ocupat poziția a patra în clasamentul Consumer Reports, după cele trei iPhone-uri lansate la finele anului trecut. Tot la minusuri a intrat autonomia de 22,5 ore a Samsung Galaxy S9, cu 3,5 ore mai mică decât cea măsurată pentru Galaxy S8 în aceleași condiții. S9 Plus a avut 24 de ore față de cele 25,5 ore înregistrate pentru S8 Plus.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele