12 mart. 2018 | 10:45

De ce Samsung Galaxy S9 Plus nu e telefonul pe care ai vrea să-l desfaci

ACTUALITATE
De ce Samsung Galaxy S9 Plus nu e telefonul pe care ai vrea să-l desfaci

Samsung Galaxy S9 Plus e un telefon frumos la exterior, dar la interior situația devine destul de rapid complicată, din mai multe puncte de vedere.

Cei de la iFixit s-au apucat să desfacă un Galaxy S9 Plus pentru a vedea ce găsești la interior, dar și modul în care sunt aranjate toate componentele telefonului. Aceștia au vrut, în principiu, să descopere noutățile fizice ale camerei foto, elementul central al smartphone-ului, dar au și dat, ca de obicei, o notă pentru indexul de reparabilitate.

iFixit subliniază că majoritatea camerelor foto de pe telefoane au diafragma alcătuită din câteva lame. De obicei sunt folosite cinci, astfel încât diafragma să rămână relativ circulară atunci când ajustezi valoarea ”f” în setări. În paralel, Samsung Galaxy S9 Plus are doar două lame inelare, deoarece ajustează doar între f/1.5 și f/2.4, în funcție de luminozitate sau de setările manuale.

Per total, dezasamblarea lui Galaxy S9 Plus a fost o sarcină destul de obișnuită de tip Samsung, nu foarte diferită față de anul trecut. Asta nu înseamnă că situația e cea mai bună, însă. Senzorul de amprentă și cablurile display-ului sunt așezate în așa fel încât e foarte ușor să le strici dacă e prima oară când desfaci un Galaxy din ultimele generații.

Din fericire, Samsung Galaxy S9 Plus nu are cine știe ce capcane ascunse la interior, dar asta nu înseamnă că dezasamblarea a fost o sarcină ușoară. Cei de la iFixit oferă telefonului un scor de reparabilitate destul de mic, de 4 din 10, iar diferența nu e foarte mare în comparație cu predecesorii.

Partea bună e că la interior găsești componente modulare pe care le poți schimba individual, însă până acolo trebuie să ai mare grijă.