05 dec. 2018 | 14:40

Samsung Galaxy S10: a fost dezvăluit senzorul de amprentă ultrasonic

ACTUALITATE
Samsung Galaxy S10: a fost dezvăluit senzorul de amprentă ultrasonic

Samsung Galaxy S10 va avea senzor de amprentă ultrasonic, iar cei de la Qualcomm au dezvăluit modelul care va fi folosit pe viitorul telefon.

Qualcomm a făcut mai multe anunțuri în cadrul Snapdragon Technology Summit. Unul dintre acestea se referă la senzorul de amprentă care va fi folosit, cu siguranță, pe cel puțin unul dintre modelele de Samsung Galaxy S10, pregătite de sud-coreeni.

Încă de la apariția primelor zvonuri despre telefon s-a vorbit despre senzorul de amprentă integrat în ecran, iar acum avem și certitudinea că există o tehnologie nouă, pe care să o folosească Samsung.

Qualcomm numește acest senzor 3D Sonic Sensor, iar acesta ar trebui să fie disponibil pe dispozitive încă din prima parte a lui 2019. Așadar, senzorul este lansat la timp pentru a fi integrat în S10.

Samsung a întârziat deja destul de mult în ceea ce privește lansarea unui telefon cu senzor de amprentă pe ecran. Mulți rivali chinezi au făcut-o deja, dar Samsung nu se grăbește și pare că a așteptat o soluție mai bună și mai sigură, cea a senzorului ultrasonic.

Un senzor optic trimite pulsații de lumină pe deget, atunci când acesta e pus pe ecran. Astfel, este verificată vizual amprenta și comparată cu ceea ce există deja în baza de date. Soluția e mai ieftină ca un senzor ultrasonic, dar nu la fel de sigură.

Noul 3D Sonic Sensor face lucrurile diferit. Atunci când îți înregistrezi amprenta, este creat un model 3D al acesteia, datorită pulsațiilor sonore trimise către deget. Senzorul e capabil să captureze detalii minore, cum ar fi adâncimea șanțurilor și porii degetului, unici fiecărei persoane. Astfel, cel puțin din punct de vedere teoretic, nu ai putea păcăli senzorul cu o simplă imagine a unei amprente.

Cel mai probabil, acest senzor va fi folosit pentru modelul de top de Galaxy S10, celelalte două urmând să primească senzori optici.