23 mart. 2018 | 17:50

Samsung Galaxy Note 9 ar putea avea senzor de amprentă pe ecran

ACTUALITATE
Samsung Galaxy Note 9 ar putea avea senzor de amprentă pe ecran

Samsung Galaxy Note 9 ar putea fi primul smartphone al sud-coreenilor care să aibă un senzor de amprentă pe ecran, asta dacă ne luăm după cele mai noi zvonuri.

Samsung Galaxy Note 9 mai are aproximativ jumătate de an până să fie lansat și nu știm foarte multe despre smartphone, dar avem certitudinea că va exista. Cel mai probabil, noul telefon va păstra liniile de design cu care ne-am obișnuit deja de anul trecut și nu va face mari modificări, așa cum n-a făcut-o nici S9 la lansare.

Despre senzorul de amprentă pe ecran în cazul lui Note 9 am mai vorbit, iar veștile erau diametral opuse, vorbind fie despre senzorul integrat, fie despre senzorul păstrat clasic, pe spate. Cele mai noi informații din Coreea de Sud ne arată că viitorul Note va avea, până la urmă, un senzor integrat în ecran.

Conform celor de la Korea Herald, care citează o sursă anonimă din industrie, Samsung Display are deja la dispoziție trei sau patru soluții pentru a integra un senzor de amprentă în ecranul Super AMOLED, pe care îl va avea Note 9, iar compania se gândește serios să folosească una din aceste soluții.

Conform zvonurilor, o decizie finală cu privire la amplasamentul senzorului de amprentă ar trebui să fie luată până la finalul lui martie, când și designul final al telefonului ar trebui să fie stabilit. Până acum s-a tot vorbit despre faptul că Samsung Display n-a reușit să pună la punct tehnologia.

Totuși, dacă telefonul apare la final de august, așa cum a fost cazul și cu Note 8, e încă suficient timp pentru a rezolva problemele de care se lovește Samsung. Spre deosebire de alți competitori, care se vor baza pe tehnologia celor de la Synaptics, sau pe altele similare, cei de la Samsung vor să-și creeze propriul senzor pe ecran.