Samsung Galaxy J4 e pe net înainte de lansare oficială și nu-i rău deloc
Dacă nu vrei să investești o avere într-un telefon și să-ți cumperi cel mai nou Galaxy S sau Galaxy Note, noul Samsung Galaxy J4 s-ar putea să reprezinte soluția perfectă pentru nevoile tale de comunicare.
Seria Galaxy J a celor de la Samsung a inclus din totdeauna modele accesibile cu o configurație entry-level. Pentru că suntem însă în 2018, iar procesoarele și ecranele de mobile au devenit mai ieftine ca în trecut, noul Samsung Galaxy J4 pare surprinzător de tentant, deși va ajunge în magazine nesubvenționat la aproximativ 700 lei.
Telefonul a fost deja subiectul mai multe speculații în ultimele luni, dar acum a apărut deja în câteva magazine online, deci șansele să se mai schimbe ceva până când va fi dezvăluit oficial sunt aproape nule. Samsung Galaxy J4 va avea numele de cod SM-J400F și va fi construit în jurul unui panou Super AMOLED cu un raport de aspect de 16:9 și o diagonală de 5,5 inci.
Rezoluția sa nativă va fi de 1280 x 720, o valoare destul de mică pentru anul în care trăim, dar suficient de mare încât să nu te deranjeze la nici un nivel în sesiunile de Netflix din metrou.
În privința performanței, smartphone-ul va profita de un procesor proprietar Exynos 7570 eficient energetic, construit printr-un un proces de fabricație de 14 nanometri. Cantitatea de memorie RAM va fi de 2GB sau 3GB, în funcție de spațiul de stocare pentru care optezi și, implicit, direct proporțional cu bugetul de care dispui.
Dacă te rezumi la 16GB de memorie internă, vei avea 2GB RAM în al tău Samsung Galaxy J4. În cazul versiuni cu 32GB de spațiu, cantitatea de memorie RAM va fi de 3GB.
[readmore]
Pentru fotografii și clipuri Full HD, vei avea pe spate o cameră principală de 13 megapixeli cu F/1.9, în timp ce selfie-urile vor fi imortalizate cu ajutorul unui senzor frontal de 5 megapixeli. Ca bonus, va exista un bliț pentru selfie-uri. Sistemul de operare preinstalat va fi Android 8.0 mascat de interfața Samsung Experience 9.0, iar acumulatorul va avea 3000 mAh. Probabil că nu ar trebui să dureze mai mult de câteva săptămâni până va ajunge în magazine.