06 mart. 2018 | 15:30

Primul Bentley hibrid te face să iei în serios SUV-urile viitorului

ACTUALITATE
Primul Bentley hibrid te face să iei în serios SUV-urile viitorului

Îți dai seama că mașinile hibride și electrice reprezintă viitorul în momentul în care producători precum Bentley încep să anunțe astfel de modele.

Au trecut aproape trei ani din momentul în care oficialii Bentley s-au aruncat să promită că SUV-ul Bentayaga din portofoliul companiei va fi disponibil în format hibrid. Ediția actualizată a fost anunțată în mod oficial și, deși împărtășește designul cu varianta originală, are câteva particularități în plus care merită toată atenția.

Pentru propulsie, în locul unui motor tradițional, Bentley Bentayaga Hybrid va utiliza o combinație între un motor V6 de trei litri și un motor electric. Este însă important de reținut că respectivul motor electric nu face minuni, ci este capabil doar de o autonomie de aproximativ 50 kilometri. Valoarea este mai mult decât decentă pentru deplasări prin oraș, dar dacă pleci la drum lung, așteaptă-te să vezi un consum generos generat de performantul V6. Acesta din urmă, are un consum specificat de 23 de litri la 100 de kilometri prin oraș, valoare care scade până la 15 litri pentru deplasări pe autostradă.

Printre beneficiile suplimentare pe care te-ai aștepta să le vezi incluse cu un extravagant Bentley, se numără o stație de încărcare al cărei design a fost realizat de Philippe Starck. Aceasta ți-o poți instala în confortul garajului de acasă și este numai bună de privit pe parcursul celor 2,5 ore necesare încărcării bateriei. Pe partea de inteligență artificială, Bentley pornește de la traseul calculat prin GPS între două puncte pentru a aprecia cu precizie momentul potrivit în care ar fi bine să folosească propulsia electrică într-un traseu, pentru a micșora pe cât posibil gradul de poluare.

O mare parte din interacțiunea cu noul Bentley hibrid se va realiza prin intermediul un panou sensibil la atingere de 8 inci. Acestuia i se va alătura o tabletă de 10 inci cu Android și conectivitate LTE/Wi-Fi menită pentru divertismentul pasagerilor din spate. Prețul nu a fost încă făcut public, dar îl vom afla probabil înainte de lansarea sa în reprezentanțe în a doua parte a acestui an.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele