13 iul. 2018 | 15:06

Prima radiografie color îți arată cât de departe a ajuns știința

ACTUALITATE
Prima radiografie color îți arată cât de departe a ajuns știința

În Noua Zeelandă, oamenii de știință au realizat prima radiografie color și 3D pe un om, lucru care ar putea îmbunătăți semnificativ diagnosticarea pacienților.

Dispozitivul cel nou se numește Spectral CT și este realizat de compania Mars Bioimaging. El are la bază tradiționalele raze X, dar are în componența sa și tehnologia Medipix, care a fost inițial dezvoltată pentru Marele Accelerator de Hadroni de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN).

„Această tehnică de radiografie color ar putea produce imagini mai clare și mai realiste și să îii ajute pe doctori să le dea pacienților diagnostice mai bune”, a explicat CERN, potrivit Phys.

Medipix funcționează precum o cameră, care detectează și numără fiecare particulă sub-atomică care se ciocnește de pixelii aparatului, rezultând imagini cu rezoluție înaltă și contrast ridicat.

Dispozitivul poate diferenția, atunci când scanează, între oasele, mușchii, grăsimile și lichidele din corpul uman, în timp ce un software produce imagini color și 3D ale interiorului corpului.

„Pixelii micii și rezoluția energetică clară înseamnă că acest nou dispozitiv de radiografie poate obține imagini pe care niciun alt instrument radiografic nu le poate obține”, a explicat Phil Butler, de la University of Canterbury, care, alături de fiul său, Anthony Butler, de la University of Otago, a creat noul dispozitiv.

Astfel, dacă la o simplă radiografie clasică doctoriipot observa semnele rupturilor și fracturilor, la o radiografie 3D color ei pot vedea și semnalmentele mai periculoase, precum o tumoră malignă.

În prezent, mai multe versiuni de test ale aparatului sunt folosite în studiul pentru cancer. Tehnologia va mai putea fi folosită și în alte câmpuri ale medicinei, precum operațiile pe creier și operațiunile dentare.

Oricât de revoluționar și util este dispozitivul de radiografie color și 3D, probabil vor mai trece ani buni până când acesta va primi toate aprobările pentru a putea fi folosit în spitale