Sony PlayStation 5 este mai aproape de lansare decât ai crede
Sony a avut în portofoliu unele dintre cele mai populare console din toate timpurile, iar acum își dedică atenția dezvoltării viitorului PlayStation 5.
În timp ce mulți consideră că un PlayStation 4 Pro ar trebui să facă față tuturor jocurilor pe următorii cinci ani, se pare că oficialii Sony nu sunt de aceeași părere. Conform unor zvonuri publicate de PlayStation Universe, japonezii ar putea lansa cea de a cincea generație a consolei PlayStation în următorii doi ani.
Primii care au publicat aceste speculații sunt cei de la SemiAccurate, un website care a mai avut dreptate în trecut în privința unor zvonuri despre Nintendo Switch și prima generație de PlayStation 4. Pentru materializarea viitorului PlayStation 5, Sony se pare că va continua colaborarea cu AMD și va opta pentru un chipset grafic AMD Navi în tandem cu un procesor AMD Zen.
Deși aceste informații merită percepute cu un grad sporit de reticență, din câte se pare, Sony a început deja să livreze kituri de dezvoltare pentru PS5 către mai multe studiouri importante. Aceasta este o practică destul de populară în industrie, menită să faciliteze disponibilitatea câtorva jocuri în momentul în care consola este anunțată oficial.
În urmă cu ceva timp, 2019 s-a vehiculat ca fiind anul în care consola va ajunge pe piață. Dacă efortul Sony de a colabora intens cu cei mai importanți dezvoltatori se dovedește a fi adevărat, nu este exclus ca lansarea efectivă a viitorului PlayStation 5 să aibă loc înainte de finele acestui an.
Ca specificații sau dotări, PS5 va continua eforturile Sony din domeniul realității virtuale. Aparent, va include o serie de ”VR Goodies”, dar nu se va livra împreună cu un nou kit VR. Headsetul PlayStation VR disponibil acum pe piață va continua să fie de actualitate. Cei de la Sony nu au făcut publice nici un fel de informații despre un viitor PlayStation, dar au aplicat de curând pentru un patent menit să faciliteze compatibilitatea înapoi cu jocuri mai vechi.